PSD ignoră PROPUNERILE Comisiei de la VENEȚIA: „ Am spus că este exclus”

PSD ignoră PROPUNERILE Comisiei de la VENEȚIA: „ Am spus că este exclus”

Este „exclus” ca PSD să renunțe la secția pentru investigarea infracțiunilor în justiție, a declart președintele comisiei speciale pentru legile justiției, Florin Iordache. Răspunsul a fost dat către membrii Comisiei de la Veneția.

„Eu spun ce face PSD-ul, acea recomandare care vizează înființarea secției speciale, este exclus să o punem în legislație. Eu am spus-o la Veneția, ministrul Justiției era lângă mine și nu a spus nimic. Am spus că este exclus”, a declarat Iordache, conform Mediafax.

În data de 19 octombrie, Comisia de la Veneţia a adoptat, cu unele amendamente, opinia preliminară emisă în luna iulie cu privire la cele trei proiecte de modificare a legilor justiţiei, asupra cărora preşedintele Klaus Iohannis a cerut opinia acestui organism, respectiv modificarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a Legii 304/2004 privind organizarea judiciară şi a Legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

În această opinie, Comisia de la Veneţia consideră că aceste trei proiecte, între timp promulgate, intrate în vigoare şi modificate prin Ordonanţa de urgenţă nr. 92/2018, vor avea efecte negative asupra eficienţei, calităţii şi independenţei sistemului judiciar, cu consecinţe de asemenea negative asupra luptei împotriva corupţiei. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat atunci că ordonanţa de urgenţă privind aceste legi va fi transmisă în mod formal către Comisia de la Veneţia pentru emiterea unui aviz. Toader a mai spus că una dintre recomandările Comisiei de la Veneţia este de a se abroga prevederea referitoare la pensionarea anticipată a magistraţilor.