Codrin Ștefănescu a declarat, exclusiv pentru Evz, că nu este deloc impresionat. „Să ne dea afară! Acesta este mesajul meu pentru ea și e breaking news. Să ne dea afară!” a spus el pe un ton amenințător.

Mesajul președintelui PSD pentru nemulțumiți este că aceștia vor da dovadă de discernământ și nu vor trăda nici partidul, nici încrederea electoratului PSD.

„Sunt convinsă că sunt şi persoane care s-au supărat, dar eu cred că înseamnă că nu sunt buni de lideri. Dacă ne supărăm, ne luăm jucăriile şi plecăm sau imediat a doua zi atacăm conducerea aleasă înseamnă că atunci ne gândim doar la noi, nu ne gândim la ce se va întâmpla cu partidul. Speranţa mea este că toţi vor avea discernământ şi vor arăta că cred în acest partid şi că ţin la acest partid şi se vor uni, nu cu Viorica Dăncilă, nu cu Mihai Fifor sau cu Eugen Teodorovici, vor fi uniţi în jurul acestui partid pentru a obţine rezultatele pe care ni le dorim cu toţii. Pentru că altfel trădează speranţa membrilor de partid, simpatizanţilor noştri din colţurile acestei ţări, o speranţă că acest partid, care a luat măsuri bune, care a fost întotdeauna alături de oameni, ar putea să piardă pe orgoliile unei persoane sau alta. Cred că, dacă toţi dau dovadă de ataşament faţă de acest partid, vom reuşi, dacă vor în continuare să ţină doar la propria persoană şi să se poziţioneze împotriva partidului prin lucruri care ar face rău acestui partid, în această situaţie trebuie să dăm dovadă de fermitate”, a declarat lidera PSD într-o emisiune la Antena3.

Pe lângă Codrin Ștefănescu, Liviu Pleșoianu și Șerban Nicolae, politicieni cu influență în partid, nu vor să se conformeze. Pleșoianu a vorbit și despre presupusa relație a premierului cu Viorica Dăncilă. „Un prim-ministru trebuie să fie informat, că primeşti aceste informări de la servicii este un lucru de normalitate. Toţi le-au primit, şi domnul Cioloş şi domnul Boc. Dar acest lucru nu înseamnă că eşti subordonat cuiva sau că eşti subordonat unei instituţii, aceasta este normalitatea”, i-a replicat premierul. Dăncilă a catalogat discursul lui Pleșoianu la congres drept neavenit. Replica lui Pleșoianu nu a întârziat.

„Mult prea rafinată intelectual doamnă, cine dacă nu dumneavoastră putea pricepe și spune că discursul meu de la Congres a fost "antieuropean" și "antiamerican"!?… Nici măcar cei care mă critică de regulă nu au spus o asemenea gogomănie! Știau că s-ar fi plasat singuri în categoria "iremediabil penibili"… Tocmai de aceea, folosesc acest prilej pentru a remarca faptul că sunteți… remarcabilă. Se pare că nu "orice om îi e frică" să se facă de râs…

P.S. Ați uitat să ziceți și treaba aia cu "rușii". Ce naiba, doamna Dăncilă, tot eu să vă învăț? Noii dvs. "consilieri" de… serviciu ce păzesc?”, a scris, luni, Pleșoianu pe Facebook.

Senatorul Șerban Nicolae, care a candidat la președinția partidului, nu a rămas după congres să felicite câștigătorii. Însă, are un mesaj: „Nu mă voi schimba acum. Nu pot fi niciodată un oportunist și nu voi face compromisuri conjuncturale. Las altora "politica momentului".
În politică, eu voi continua să acționez public, transparent, onest și cu bună-credință. Și o voi face atâta timp cât mai este nevoie și loc pentru așa ceva”.