Social-democrații au declanșat ieri cursa internă pentru echipa PSD care va pregăti scrutinul prezidențial din 2019. Comitetul Executiv Național al PSD a decis, ieri, să organizeze în Congresul extraordinar din 10 martie alegeri pentru cele 16 funcții de vicepreședinți naționali ai partidului.
În conducerea centrală a formațiunii vor fi aleși în Congres câte un bărbat și o femeie din cele opt regiuni de dezvoltare ale României. PSD își va alege în Congres și un nou președinte executiv, precum și un nou secretar general al partidului.
„Această echipă de conducere care va fi aleasă la Congres, de fapt, va gestiona cel mai important lucru - alegerile din 2019”, a punctat, ieri, actualul președinte executiv al PSD, Niculae Bădălău. În 2019 vor avea loc, în primăvară, alegeri europarlamentare, urmate în toamnă-iarnă de alegeri prezidențiale.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a spus ieri că, cel mai probabil, nu va cere Congresului să-i dea un vot de încredere pentru că aproape toate organizațiile județene ale partidului au adoptat Rezoluții de susținere a sa în funcția de președinte al formațiunii.
Concurs
Pentru funcțiile de vicepreședinte, în partid se vehiculează următorii potențiali candidați:
● Nord-Est: Doina Fedorovici, Ana Birchall, Dragoș Benea, Nicolae Bănicioiu, Gabriel Vlase
● Sud-Est: Marian Oprișan, Mihai Tudose, Viorel Ștefan, Felix Stroe, Constantin Toma
● Sud-Muntenia: Rovana Plumb, Adrian Țuțuianu, Niculae Bădălău
● Sud-Vest Oltenia: Lia Olguța Vasilescu, Paul Stănescu, Constantin Rădulescu
●Vest: Natalia Intotero, Ion Mocioalcă
● Nord-Vest: Doina Pană, Aurelia Fedorca, Gheorghe Șimon
● Centru: Victor Negrescu
● București-Ilfov: Gabriela Firea, Robert Negoiță.
Pentru funcția de președinte executiv, organizațiile județene PSD Dolj, Bacău și Mehedinți și-au anunțat susținerea pentru Marian Neacșu, actualul secretar general al partidului. În PSD mai sunt vehiculați ca potențiali candidați Mihai Fifor, Marian Oprișan și Ecaterina Andronescu.
Riscuri
În opinia fostului premier Mihai Tudose, în Congres nu se va ajunge la „război în toată țara”, pentru că vicepreședinții PSD nu mai trebuie să-și negocieze susținere la nivel național. „Adică, şase judeţe sunt în stare să pice de acord cu cine să-i reprezinte”, a explicat el. Vicepreședintele PSD Nicolae Bănicioiu a spus că speră să fie „democrație” în alegerile din Congres, iar Bădălău a zis că în partid nu sunt „mai multe grupuri” care se luptă pentru putere, ci „mai multe idei”.
„Eu sper ca jocurile să nu fie făcute”, a zis secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, în timp ce deputatul Cătălin Rădulescu a apreciat că la Congres riscă să se repete scenariul de „acum 4 ani de zile, când s-au impus nişte liste” de candidați și nu au fost alegeri corecte
Avertisment
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a amenințat ieri în partid că va demisiona din toate funcțiile interne dacă și Guvernul Dăncilă îi va „bloca” proiectele de dezvoltare a Bucureștiului, așa cum au făcut precedentele două cabinete social-democrate. „Am iertat, am plecat, am sperat din nou, am luat-o din nou cu munca de Sisif. Nu! Îmi dau demisia”, a zis ea.
Firea a adăugat că este „o sinucidere politică” faptul că în PSD sunt „frământări”. Dragnea i-a dat dreptate. „Asta am spus-o şi eu. PSD nu mai acceptă ciondăneli, tot felul de intrigi mici, pentru funcţii şi funcţioare”, a zis el.