Toate tunurile pe Guvernul Orban. PSD a mai luat în vizor doi miniștri liberali

Toate tunurile pe Guvernul Orban. PSD a mai luat în vizor doi miniștri liberali

Parlamentarii PSD au luat la țintă echipa ministerială condusă de Ludovic Orban și nu lasă nici un ministru fără a fi supus testului unei moțiuni.

PSD a anunțat că, în săptămâna care urmează va depune moțiuni simple împotriva ministrului Muncii, Violeta Alexandru, și a celui de la Dezvoltare, Ion Ștefan.

Demersul completează șirul de patru moțiuni depuse și adoptate în Parlament în ultimele săptămâni, împotriva miniștrilor de la  Finanțe, Agricultură, Interne și Educație. Aceștia au fost criticați pentru felul în care s-au ocupat de problemele apărute în domeniile pe care le gestionează în această perioadă de pandemie.

Pe de altă parte, social-democrații amenință chiar și cu o moţiune de cenzură la adresa Guvernului, dacă va modifica Legea pensiilor prin  ordonanță de urgență. Actul normativ, promovat de PS, în mandatul ministerial al Liei Olguța Vasilescu, prevede majorarea punctului de pensie cu 40%, începând din luna septembrie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Lia Olguța Vasilescu, în prezent deputat PSD, a declarat că nu acceptă justificarea liberalilor, potrivit cărora bugetul de stat nu poate accepta o asemenea majorare deoarece Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, declara la începutul anului că banii necesari plății pensiilor majorate au fost prinși în buget.

„A împrumutat statul român la dobânzi duble față de țările din jurul României(...) Cerem Guvernului României să respecte legea. Ei au cerut tuturor persoanelor vârstnice să respecte legea, în sensul că trebuie să stea izolate în casă, să nu își mai vadă rudele în această perioadă. E momentul ca și ei să respecte legea în ceea ce privește persoanele vârstnice”, a declarat Lia Olguța Vasilescu.

Premierul Ludovic Orban a spus că majorarea pensiilor va avea loc, însă procentul în care se va face va depinde de starea economiei și de capacitatea acesteia de a susține plata lor.

Premierul a precizat că o decizie în acest sens va fi luată când Guvernul va avea pe masa raportul la şase luni privind starea economiei şi starea bugetară, cât şi prognoza economică pe următoarea perioadă.