Provocările din Republica Moldova, mai ales de la Aeroportul Chișinău sunt parte a unui plan regizat de regimul lui Vladimir Putin, crede șeful Institutului pentru Inițiative Strategice, Vadim Pistrinciuc.
Planul lui Putin pentru Republica Moldova
El a declarat, la emisiunea „Cutia Neagră”, de la TV8, că protestele de la aeroport puse la cale de oamenii condamnatului fugar Ilan Șor, precum și actele de provocare petrecute în aerogară, nu sunt accidentale, ci fac parte din planul Kremlinului de destabilizare a Republicii Moldova.
„Nu în ultimul rând, dacă există o solicitare mare de cash, de bani gheață, înseamnă că se pregătește și ceva mai puternic. Și aici observăm mișcările făcute de așa-zisa conducere de la Comrat, care nicidecum nu se ocupă de apărarea drepturilor populației din Găgăuzia, ei au agenda lor, făcută de la Moscova. Observăm că acolo ceva dorește să se facă, provocarea autorităților statului, să intervină cumva mai tare”, a declarat Pistrinciuc.
El a adăugat că nu mai este ceva nou faptul că din banii trimiși de regimul Putin se cumpără voturi la alegerile din Republica Moldova.
Agenții destabilizatori, activați de Kremlin
Dar, în ultima perioadă, Kremlinul a activizat și agenții care se ocupă de destabilizări, a mai spus Vadim Pistrinciuc, pe baza observațiilor instituției pe care o conduce din 2023, Institutului pentru Inițiative Strategice. Așa că toate protestele de la Aeroportul Chișinău, toate manifestațiile și scandalurile fac parte dintr-un plan bine regizat.
Vadim Pistrinciuc consideră însă că e o problemă faptul că dosarele în care sunt reținuți și cercetați curierii condamnatului fugar Ilan Șor nu avansează. „Dacă aceștia o să înceapă a cumpăra votul cu duiumul, să ne așteptăm că la următoarele alegeri o să fie și alte partide care o să vrea să facă la fel. Este un risc de securitate națională, care poate duce la detonarea întregului sistem democratic”, a avertizat șeful Institutului pentru Inițiative Strategice.
Pericol mare la alegerile prezidențiale din Republica Moldova
Declarațiile vin în contextul în care, recent, guvernele din SUA, Canada și Marea Britanie au avertizat Chișinăul că actori ruși pun în practică un scenariu de influențare a rezultatelor alegerilor prezidențiale din Republica Moldova din această toamnă.
Rusia intenționează să declanșeze proteste și destabilizări în Republica Moldova, dacă cel care va candida din partea formațiunilor pro-ruse nu va câștiga alegerile. La câteva zile distanță, a urmat reacția Rusiei, care a negat acuzațiile și le-a calificat drept o încercare de a mai câștiga voturi pentru actuala șefă a statului.
Reamintim că, în ultima perioadă, Aeroportul Chișinău a fost scena a numeroase acțiuni de război hibrid, de la alerte cu bombă la încercări de introducere frauduloasă în țară a unor mari sume de bani, de la Moscova.