Denimul a fost reinterpretat în toate felurile în ultima jumătate de secol.
Şi, potrivit criticilor de modă şi nu numai, a devenit incontestabil una dintre cele mai populare ţesături. Provocarea fashion este ca an de an, acest material să fie pus în valoare de designeri în moduri creative, care să acopere dorinţele celor care preferă denimul.
Istoria termenului „denim” începe în Franţa secolului al XVI-lea, unde “Serge de Nimes” , adică stofa din oraşul Nim denumea un amestec din lână şi mătase. În schimb, inventarea primelor obiecte vestimentare din acest material îi este atribuită lui Levi Strauss, care a fabricat salopete pentru muncitorii din Nevada.
Primele interdicţii
Lui James Dean, Marlon Brando şi Elvis Presley li se datorează însă popularitatea acestui material, dar şi primele interdicţii (în teatre, resturante şi scoli) care nu au facut altceva decât să îl propuleseze în rândul preferinţelor americanilor. În anii ’70, denimul a devenit sinonim cu mişcarea hippy, iar în perioada comunistă a devenit un simbol al „decadenţei occidentale”.
În prezent, aproape toată lumea deţine măcar un „item vestimentar” din denim în garderobă, iar designerii şi marile case de modă se întrec în a „reinventa” acest material şi a-l transforma în obiecte vestimentare stylish. Spre exemplu, potrivit fashion editorilor occidentali, Christopher Bailey - Chief Creative Officer şi Chief Executive Officer Burberry pune un mare accent pe denim în colecţia de 2015 de primăvară Burberry Prorsum “The Birds and the Bees”, în care a mixat jachete sport din denim cu rochii diafane din voal şi din tul şi fuste diafane.
Desigur, trendul (ori „denimmania”, după cum a mai fost denumit) nu se referă numai la aceste combinaţii vestimentare, ci la orice piesă din denim care se poate mixa creativ cu piese colorate şi funky-fresh.