Protestul mamelor din Constanţa –“Pediatria Spitalululi Judeţean ne omoară copiii”

Protestul mamelor din Constanţa –“Pediatria Spitalululi Judeţean ne omoară copiii”

Zeci de mame s-au adunat, astăzi, la troiţa din curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa, pentru comemorarea unui copil de cinci luni care a murit la secţia Peditarie. Familia acuză că micuţul ar fi murit din cauza condiţiilor “mizerabile” şi a indolenţei personalului medical. Conducerea spitalului respinge toate acuzaţiile.

Acuzaţiile mamelor, care s-au mobilizat pe o reţea de socializare, sunt grave. Condiţiile de spitalizare la secţia Pediatrie a Spitalui Judeţean Constanţa ar fi inumane. Mizeria şi aparatura învechită, la care se adaugă atitudinea nepăsătoare a personalului medical ar fi cauzele pentru care copiii internaţi cu o simplă răceală ar contracta alte boli. Familia Oanei Borza susţine că “băieţelul de cinci luni, care la internare avea 7 kilograme, a murit după 10 zile, timp în carea vea 20 de scaune pe zi , deshidratat şi cu o greutate de 5 kilograme”. Acum, aşteaptă fişa  medicală a copilului pentru a face plângeri împotriva spitalului.

“Nu se poate muri aşa, de la o simplă răceală, în 2015”

Mamele protestatare cer condiţii mai bune de spitalizare în secţia Pediatrie. “Arată oribil. De ce să fim noi ultimii oameni şi să ne tratatăm copiii aici. Plătim taxe, suntem în UE. Nepotul meu trăia  dacă era internat în altă parte” spune Nicoleta Molinceanu, bunica micuţului decedat. Copilul fusese operat la Spitalul Marie Curie din Bucureşti.” O operaţie atât de grea şi reuşită. Cum să acceptăm, dintr-o simplă răceală să moară la Spitalul Judeţean Constanţa. Ne cerem drepturile, vom continua protestele , cerem condiţii pentru copiii noştri  şi să nu se mai întâmple asemenea drame, pentru că e cea mai mare durere de pe faţa pământului. Nu se poate muri aşa în 2015, nu se poate”, se plânge bunica.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Spitalul e lagărul Constanţei”  

Aceleaşi condiţii ar fi şi în alte secţii ale spitalului. Elena Pap susţine că la secţia Medicală ar fi văzut fecale de la şobolani. „Oamenii sunt internaţi pentru a se vindeca, nu pentru a se îmbolnăvi psihic. Spitalul e lagărul Constanţei, oamenii sunt exterminaţi aici” susţine ea. I  s-ar fi spus că nu există bani pentru igienizare. Nepotul Elenei Pap, internat la Chirurgia Pediatrică în urmă cu nouă luni, ar fi fost la un pas de moarte. Mama copilului, Adina Sofron, confirmă că micuţul a fost operat, în final, de peritonită, după ce i s-ar fi spus iniţial că este răcit, apoi că ar avea apendicită. Cea care i-ar fi greşit diagnosticul ar fi fost chiar preşedintele Colegiului Medicilor Constanţa. Reclamaţiile la Constanţa şi apoi la Colegiul Medicilor Bucureşti au rămas fără răspuns.

Directorul Dan Căpăţână –Acuzaţiile la adresa spitalului sunt nefondate

Acuzaţiile mamelor sunt privite ca „ lipsite de logică” de către directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa, Dan Căpăţână. El nu face un secret din faptul că în spital există, încă, secţii nerenovate, dar susţine că, zilnic, se respectă planul de  dezinfecţie şi dezinsecţie. „La Pediatrie, în afară de faptul că este nerenovată, restul de probe şi tot ce înseamnă acuzaţii, că este un focar de infecţie, sunt neadevărate. Am demonstrat cu documente că nu există aşa ceva. Acuzaţiile la adresa medicilor sunt nefondate, trebuie făcute sesizări la Colegiul Medicilor sau la conducre. Aceşti oameni salvează vieţi, şi în orice spital mai sunt şi cazuri depăşite, nu avem ce face. Acel copil se născuse cu multiple malformaţii. Dacă există vreo culpă medicală, nu voi acoperi pe cineva care a făcut un caz de malpraxis” a fost reacţia managerului Dan Căpăţână.  

O primă victorie a mamelor. Secţia Pediatrie va fi renovată

Datorită demersurilor mamelor, dar şi prin eforturile conducerii spitalului, ministrul Sănătăţii, Nicolae Băniciou, ar fi promis sumele necesare pentru renovarea secţiei Pediatrie. Modernizarea va începe în luna aprilie, urmând să fie finalizată la sfârşitul anului. Dan Căpăţână respinge categoric acuzaţia că în spital ar exista şobolani sau că pacientul de cinci luni ar fi murit din cauza condiţiilor din secţia Pediatrie. El susţine că nu a primit nicio reclamaţie despre această secţie. „A arunca vorbe în vânt mi se pare foarte periculos mai ales când vorbim de sănătate, mai ales de copii. De ce trebuie să facem un tumult care nu are niciu fundament scris” spune managerul. El cere „să nu confundăm modul în care pacienţii sunt trataţi cu modul în care sunt cazaţi.  Pediatria spitalului constănţean ar deservi toată zona Dobrogei, pentru că la Medgidia şi Tulcea nu ar mai fi medici pediatri.