Protestele anti-Putin din Rusia Extrem Orientală: „Aici noi suntem puterea”

Protestele anti-Putin din Rusia Extrem Orientală: „Aici noi suntem puterea”

„Nu știu ce se va întâmpla până la urmă, dar, pentru mine, important e ca Puterea să ne vadă”, declară Aleksandra, o tânără în vârstă de 31 de ani, care nu a mai participat anterior la vreun protest.

„Aici e vorba de o mare unitate și de spirit de echipă. După marșuri, oamenii fac curățenie. Unii aduc apă”, afirmă ea, îmbrăcată fiind cu o bluză pe care scrie „Eu sunt Serghei Furgal” și pe care și-a făcut-o singură.

„Este o muncă de echipă și suntem cu toții aici pentru că aici vrem să fim”.

Pe parcursul drumului, demonstranții aveau megafoane care difuzau muzică de dans, iar oamenii le făceau cu mâna din balcoane, urmărindu-le marșul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu există o anume uniformă oficială a protestatarilor: participanții vin cu maiourile lor, pe care sunt imprimate sloganuri apărute în mediile de socializare, și arborează drapele, pancarte și lozinci scrise de mână. Din donațiile oamenilor s-au putut plăti amenzile impuse câtorva protestatari.

„La Moscova sunt naționaliști care cred în ideea asta, a unei Rusii puternice,” afirmă un protestatar. „Dar aici, noi credem în orașul nostru și în această regiune extrem-orientală”.

„E șoseaua noastră!”, striga un protestatar lângă o mașină a poliției care, vineri seara, încerca să oprească marșul  înainte ca doi biciliști să-i blocheze drumul rulând foarte încet.

„Protestatarii sunt deosebit de pașnici, dar, în definitiv, de ce ar fi violenți?”, se întreabă Lukin. „Este orașul lor. Sunt oameni raționali și nu reprezintă o mafie”.