Proteste la Oltchim Râmnicu-Vâlcea

Peste 2.000 de salariaţi ai combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea mărşăluiesc pe străzile oraşului. Muncitorii vor să atragă atenţia guvernanţilor asupra situaţiei dezastruoase în care se află combinatul.

Marşul angajaţilor de la Oltchim a început la ora 16.00, iar în jurul orei 19.00 este programat un miting de protest în Piaţa Prefecturii din Râmnicu-Vâlcea.

De mai bine de şase luni, combinatul lucrează la 40% din capacitate, lefurile salariaţilor vor fi diminuate din această lună cu 15 procente, iar peste 1.600 angajaţi sunt în pericol să îşi piardă locurile de muncă.

Sindicatele acuză statul, acţionar majoritar al societăţi, că nu se implică în rezolvarea problemelor de la Oltchim. În plus, sindicaliştii susţin că în perioada următoare vor recurge şi la alte acţiuni de protest.

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 17.25