Proteste în Franța. Atenționare de călătorie pentru români, sunt restricții de deplasare în spațiile publice
- Maria Dima
- 12 octombrie 2024, 14:36
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Martinica, teritoriu francez de peste mări, asupra faptului că, prin Ordin al prefectului regiunii, a fost restricţionată deplasarea persoanelor în intervalul orar 21.00 - 05.00 pe drumurile şi în spaţiile publice, în contextul protestelor care afectează această regiune.
Ordinul de restricţie este valabil până la data de 14 octombrie, ora 05,00.
MAE informează cetăţenii români că pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Paris: +33147052966 şi +33147052755.
Proteste în Martinica. Sprijin pentru cetățenii români de la MAE
Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie următoarele telefoane de permanenţă, în funcţie de circumscripţia consulară de reşedinţă, astfel:
* Consulatul General al României la Paris: +33680713729;
* Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164;
* Consulatul General al României la Lyon: +33643627736;
* Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022.
MAE recomandă consultarea paginilor de Internet paris.mae.ro, cgparis.mae.ro, lyon.mae.ro, marsilia.mae.ro, strasbourg.mae.ro şi www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie secţiunea "Sfaturi de călătorie", disponibilă la adresa /www.mae.ro/node/1533, care oferă informaţii, alerte, atenţionări şi sfaturi de călătorie.
Proteste provocate de scumpiri
Franţa a anunţat vineri noi măsuri de stare de asediu în insula Martinica, teritoriu francez din regiunea caraibiană afectat luna trecută de proteste violente provocate de scumpiri.
Administraţia locală franceză a interzis adunările publice până în 14 octombrie şi achiziţionarea de produse care pot fi folosite pentru incendieri, conform Agerpres. Conform oficialităţilor, protestele au perturbat zborurile de pe aeroportul din Martinica, impunând redirecţionarea curselor aeriene către insula vecină Guadelupa, care este de asemenea un departament francez de peste mări.