Proteste în București, impotriva restricțiilor anunțate de autorități. Participă Diana Șoșoacă

sursă: EvZ

Mai multe proteste sunt programate pentru ziua de sâmbătă în București, ca urmare a restricțiilor pe care le-au anunțat autoritățile.

Update.  Protestatarii au plecat din Piața Victoriei și din Piata Universității către Palatul Parlamentului și către Palatul Cotroceni. Vor dori să protesteze și în fața Președinției și în fața Parlamentului.

În jurul orei 17,30, manifestanţii din Piaţa Victoriei au plecat spre Parcul Izvor, purtând o pancartă cu mesajul "Spunem nu vaccinării forţate".

Un alt protest s-a desfăşurat sâmbătă şi la Piaţa Universităţii, în zona Fântâni.

Manifestanţii au purtat steaguri, dar şi icoane, precum şi pancarte cu mesaje precum "Jos masca, nu vaccin!". Ei au ascultat discursuri rostite pe o scenă improvizată, amenajată în spatele unei autoutilitare, unii vorbitori criticând faptul că vaccinurile nu ar fi suficient testate.

Într-o intervenţie telefonică la Digi 24, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, a declarat că în cazul ambelor proteste a fost depăşit numărul admis de participanţi, iar organizatorii urmează să fie sancţionaţi.

"Colegii mei sunt în dispozitiv în acest moment. Relaţionează permanent atât cu organizatorii celor două manifestaţii publice, cât şi cu ceilalţi participanţi. Le fac recomandările necesare. Le transmit prevederile legale, le aduc la cunoştinţă faptul că, în situaţia încălcării acestor norme prevăzute de lege, vor exista fără doar şi poate şi măsuri de sancţionare. Până în prezent, având în vedere faptul că a fost depăşit numărul maxim de participanţi, organizatorii celor două activităţi vor primi aceste sancţiuni. (...) Protestele sunt asumate, organizate de persoane fizice, însă este foarte important pentru noi faptul că există un organizator, o persoană care şi-a asumat conform legii organizarea acestor activităţi. Avem cu cine să relaţionăm şi să discutăm tot ceea ce se întâmplă pe timpul desfăşurării acestor activităţi. În sarcina acestor organizatori intră o serie de obligaţii, printre care şi acelea de a se asigura că sunt respectate atât normele de protecţie sanitară, cât şi normele privind ordinea şi siguranţa publică", a spus Georgian Enache.

La cele două proteste nu s-au purtat măşti şi nici nu a fost respectată distanţa legală în contextul pandemiei.

Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a informat vineri că mai multe adunări publice sunt anunţate pentru sâmbătă în Capitală şi le-a recomandat participanţilor să păstreze distanţa fizică faţă de celelalte persoane şi să poarte în mod corespunzător masca sanitară de protecţie.

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Mai multe proteste sunt programate pentru ziua de sâmbătă în București, ca urmare a restricțiilor pe care le-au anunțat autoritățile.

Protestele au loc în ziua în care în București s-au înregistrat 6.096 de cazuri noi de infectare de Coronavirus la nivel național și un număr de 1433 de cazuri în Capitală. În București rata de incidență a ajuns la 4.85. Iar mai multe localități din jurul Bucureștiului intră în carantină.

Unul dintre proteste este organizat în Piața Victoriei, acolo unde a ajuns și senatoarea Diana Șoșoacă, dar și mai mulți reprezentanți ai Horeca. Aceștia cer redeschiderea restaurantelor la interior, dar și renunțarea la ”dictatura măștilor de protecție”.

Totuși, marea majoritate a persoanelor ce participă la proteste purtau masca de protecție.

Un alt protest a început la ora 15 și în zona fântânilor de la Universitate, în București.

Jandarmii din București, pregătiți să intervină.

Direcţia Generală de jandarmi a Municipiului Bucureşti a transmis că „în situația în care participați la astfel de manifestații desfășurate în spațiul public, pentru siguranța și sănătatea dumneavoastră, vă recomandăm ca din motive de sănătate publică, păstrați distanța fizică față de celelalte persoane și purtați în mod corespunzător masca sanitară de protecție”.

„Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a adunărilor publice, trebuie să manifestați pașnic și civilizat, să vă delimitați de persoane care tulbură ordinea publică sau incită la violență și să semnalați jandarmilor prezența în zonă a unor astfel de persoane. Reamintim că, pe timpul stării de alertă, conform legii, numărul participanților la mitinguri sau demonstrații trebuie să fie de maximum 100 de persoane.

Organizatorii acestor adunări publice au obligațiile legale de a respecta locul și intervalul orar de desfășurare a activităților, precum și celelalte norme de protecție sanitară colectivă, în contextul epidemiologic actual”, a transmis Jandarmeria.