Fermierii au ocupat centrul Brașovului. Agricultura a ajuns în pragul colapsului
- Ionel Sclavone
- 29 ianuarie 2024, 17:21
Fermierii brașoveni au ocupat centrul municipiului Brașov cu utilaje agricole. Ei protestează acuzând proasta gestionare a agriculturii din ultimii ani, spunând că acest sector a ajuns în pragul colapsului.
Proteste ale fermierilor brașoveni cu utilaje agricole în centrul municipiului de sub Tâmpa. Oamenii au ieșit în stradă acuzând proasta gestionare a agriculturii, din ultimii ani. Ei susțin că guvernanții au adus acest sector vital în pragul colapsului.
Proteste în centrul Brașovului
În municipiul Brașov au fot autorizate mișcări de protest ale fermierilor și transportatorilor pentru trei zile, începând cu 29 ianuarie. Aproximativ o sută de tractoare și alte utilaje au participat la aceste proteste. Agricultorii brașoveni s-au alăturat celorlalți fermieri care au decis să-și ceară drepturile în stradă. În prima zi, nemulțumiții s-au întâlnit pe centura ocolitoare a orașului și au pornit în două direcții.
„Protestul are loc în urma proastei gestionări a agriculturii din partea guvernanților. În atâția ani s-au adunat cam multe probleme și deja nu mai suferă amânare. Ieșim și în Brașov și o să o facem mult mai civilizat decât în tot restul Europei, ca să vedeți că nu este interesul nostru să facem rău țării. Din contră, vrem să ajutăm România și cerem niște drepturi normale în agricultura de azi”, a spus organizatorul protestelor de la Brașov, Robert Lucaci, citat de Adevărul.
Fermierii și transportatorii care au ieșit la proteste spun că revendicările lor nu și-au găsit rezolvarea la nivel guvernamental. Ei acuză lipsa de reație a Guvernului spunând că va duce la distrugerea sectorului agricol.
Agricultura românească în pragul colapsului
Fermierii care participă la proteste și-au arătat nemulțumirile față de guvernele din ultimi ani care au dus agricultura în pragul colapsului. Ei susțin că toate măsurile adoptate de guvernanți sunt împotriva intereselor agricultorilor. Iar coroborate cu criza ucraineană vor duce la falimentul sectorului.
„Toate măsurile care s-au luat în ultima vreme sunt împotriva fermierilor. Coroborate cu criza din Ucraina, acestea îi aduc pe toți în faliment. Probabil că Guvernul, Statul Român vor lua măsuri dacă vor considera că e necesar să salveze agricultura. Dacă nu, vom merge și noi, conform drumului stabilit de Europa, către dezastru”, a spus unul dintre fermieri, conform sursei citate mai sus.
Fermierii spun că au ieșit la proteste deoarece alimentele și cerealele din Ucraina ajung în țara noastră și fac o concurență neloială produselor autohtone. Aceasta în ciuda a ceea ce susțin reprezentanții guvernului. În vreme ce produsele românești trebuie să respecte normele UE, cele ucrainene de calitate inferioară ajung pe rafturile magazinelor, acuză ei.
Proteste împotriva lipsei de predictibilitate
În acest context, fermierii brașoveni au acuzat interese obscure care țin prețurile alimentelor la un nivel ridicat, pentru propriul profit. Aceștia vorbesc despre sumele foarte mici pe care le primesc, pentru produsele lor, raportat la prețurile uriașe din magazine.
Totodată, transportatorii care s-au alăturat acestor proteste acuză lipsa de predictibilitate legislativă. Ei spun că nu-și pot face o strategie de afaceri pe termen lung din cauza schimbărilor frecvente de taxe și a prețurilor RCA.
„Nu a venit nimeni cu o strategie pe termen lung. De câte ori vine câte o strategie sau se stabilește ceva, ulterior se schimbă conducerea și iarăși pică. Ar trebui ca în astfel de situații ceea ce-și asumă să fie pe un termen foarte lung, indiferent de cine vine ulterior la guvernare. Ar trebui să mai lucreze și la acciză, pentru că acciza la carburant este mai mare decât prețul carburantului. Să alimentezi cu 9,30 lei post pandemie este deja exagerat”, spune un transportator nemulțumit
Aceste proteste ale fermierilor și transportatorilor brașoveni au creat probleme în trafic, în special în zonele centrale. Mai multe zeci de minute utilajele au fost parcate în centrul orașului. Mișcările de stradă vor continua până miercuri, 31 ianuarie, între orele 11.00 și 15.00.