PROTEST în PIAŢA VICTORIEI. Medicii de familie au ieşit în STRADĂ

Medicii de familie au ieşit în stradă în faţa Guvernului pentru a protesta în legătură cu starea sistemului se sănătate din România.

La mitingul de miercuri vor veni medici de familie și pacienți din toate județele. Aceștia vor protesta faţă de situaţia actuală a sistemului de sănătate, în special faţă de problema birocratizării, dar şi faţă de lipsa posibilităţii de a elibera anumite reţete, astfel încât bolnavii să nu mai fie nevoiţi să alerge de la un medic specialist la altul, informează Libertatea.

Protestul va începe la ora 11:00, urmând ca la ora 12:00 cadrele medicale să își reînnoiască jurământul de medici.

Premierul Mihai Tudose a anunțat la Congresul Naţional CNSRL Frăţia anumite schimbări în ceea ce privește salariul net și pensiile.

„Am venit şi cu drag, nu din obligaţie, şi cu recunoştinţă pentru ajutorul extraordinar pe care l-am primit din partea liderilor dumneavoastră atunci când am creionat şi am definitivat acest plan de reformă. Discuţiile s-au concretizat cu anumite schimbări, cu anumite reglaje, de aşa natură încât niciun salariu să nu scadă, niciun salariu net, ba, mai mult, pe anumite zone veniturile să crească de la 1 ianuarie, altele începând cu 1 martie şi un lucru cert pentru toată lumea - pensiile să crească”, a declarat Mihai Tudose.

„Am stabilit ca împreună, pe baza acordului dumneavoastră, să avem o modalitate de lucru în continuare, pe baza unui acord între Guvern şi confederaţia dumneavoastră, prin care să recunoaştem statutul de partener permanent şi să aibă acest acord nu numai un caracter de lucru făcut şi  afişat undeva, ci şi un caracter lucrativ, să încercăm cu ajutorul dumneavoastră să nu derapăm de la ceea ce ne-am propus când am venit la guvernare - mai bine pentru oameni”, a mai spus Tudose.