Minerii de la exploatarea de huilă Vulcan, din Valea Jiului, au protestat, astăzi, înaintea schimbului de dimineaţă.
Ei au cerut explicații din partea conducerii Complexului Energetic Hunedoara (CEH) legate de plata unor drepturi bănești, precum tichetele de masă şi ajutoarele pentru încălzire.
Conflictul a fost aplanat după ce administratorul special al CEH, Cristian Roşu, s-a întâlnit cu minerii şi le-a dat asigurări că banii pentru tichetele de masă, ajutoarele de încălzire şi deconturile pentru transportul la locul de muncă vor fi plătiţi în momentul în care compania va înregistra venituri mai mari.
„Salariile se vor achita la timp, deci miercuri, 15 iulie, vom onora această plată. Bonusurile salariale vor fi plătite atunci când vom avea resurse financiare mai mar”, a declarat, pentru AGERPRES, administratorul special.
Protestul din adâncul Pământului. 100 de mineri, blocați în subteran de 8 zile
Pe de altă parte, preşedintele Sindicatului „Muntele”, Darius Câmpean, a atras atenţia asupra unei stări tensionate în rândurile angajaţilor CEH, deoarece bonurile de masă, ajutoarele de încălzire şi banii pentru transportul salariaţilor sunt întârziaţi cu patru luni de zile.
„Oamenii sunt nemulţumiţi pentru că vorbim de o sumă care se ridică la aproximativ 2.000 de lei pentru fiecare angajat. Mulţi dintre salariaţii noştri au probleme pentru că sunt singurii care aduc un venit în familie, după restrângerile de activitate ale unor firme afectate de măsurile luate în timpul pandemiei”, a arătat liderul sindical.
Potrivit acestuia, Sindicatul „Muntele” a transmis Guvernului, Prefecturii Hunedoara şi conducerii CEH o adresă în care explică situaţia din cadrul companiei şi solicită găsirea soluţiilor necesare pentru rezolvarea problemelor apărute.
Totodată, organizaţia sindicală a dat în judecată CEH pentru recuperarea drepturilor băneşti restante.
CEH numără aproximativ 4.500 de angajaţi, fiind formată din minele Vulcan, Lupeni, Lonea şi Livezeni, alături de termocentrale Mintia şi Paroşeni.
Sursa: Agerpres