Registrul Comerţului, blocat angajații care cer noi măriri de salarii

A fost suspendată activitatea cu publicul la Registrul Comerțului. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Luni, angajaţii de la Registrul Comerţului din Bucureşti şi din mai multe oraşe din ţară au declanşat un protest spontan, în încercarea de a primi noi majorări de salarii. Activitatea cu publicul a fost suspendată.

Protest spontan la Registrul Comerţului

Angajaţii instituţiei au organizat în ultima perioadă mai multe manifestări de protest. Ei au reclamat „inechităţile salariale” şi lipsa de personal.

Membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC), afiliat la Federatia Publisind şi la Blocul Naţional Sindical, au intrat în protest spontan. Anunțul a fost făcut de reprezentanţii Blocului Naţional Sindical (BNS):

„Acţiunea nu este organizată de SAONRC, dar membrii sindicatului iau parte la aceasta”, a precizat BNS.

SAONRC a organizat, vineri, un protest în faţa Ministerului Justiţiei

Activitatea cu publicul este suspendată la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară:

„Respingem discriminarea continuată la care suntem supuşi de ani de zile.

Dacă facem parte din familia justiţie atunci trebuie să fim trataţi exact ca ceilalţi membri ai familiei.

Refuzul Ministerului Justiţiei şi al Guvernului României de a elimina inechităţile salariale din justiţie ne obligă să protestăm pana la soluţionarea revendicărilor”, au arătat atunci reprezentanţii sindicatului.

Reprezentanţii Ministerului Justiţiei au admis că este „o nedreptate, dar nu există energie pentru rezolvare”

Angajaţii ONRC au fost în grevă japoneză în perioada 18-22 aprilie, iar în intervalul 23-25 aprilie au avut loc mitinguri la nivel naţional în toate judeţele, în faţa instituţiilor ONRC.

„Deşi impactul bugetar pentru acordarea sporului de suprasolicitare neuropsihică şi pentru majorarea cu 15% a salariilor de bază, pentru ONRC, este infim raportat la familia ocupaţională, totuşi inechitatea este menţinută, iar salariaţii continuă să plece din instituţie. Lipsa de personal nu este compensată prin concursuri, ci prin extrasarcini puse în spatele angajaţilor care rămân totuşi şi fac funcţional ONRC”, au adăugat aceştia.

Salariaţii solicită majorări ale salariilor de bază şi acordarea sporului de risc şi solicitare neuropsihică.