Protest pentru păstrarea fostei Baze Sportive Spartac

Protest pentru păstrarea fostei Baze Sportive Spartac

O serie de asociaţii şi organizaţii civice şi ecologice - Alianţa Civică, ECO - Civica, Grupul pentru Dialog Social (GDS), Asociaţia "Salvaţi Bucureştiul" - au protestat azi, în prejma fostei Baze Sportive Spartac din sectorul 3, pentru păstrarea destinaţiei iniţiale a acestui spaţiu.

În urma unei retrocedări a terenului pe care se afla baza, calificată drept "dubioasă", în 2004, după două vânzări succesive, pe acest spaţiu de opt hectare ar urma să fie construit, potrivit unui plan urbanistic aprobat de primăria sectorului, un mall şi un cartier rezidenţial, anunţă Agerpres.

Cei mai puţin de douăzeci de participanţi la miting purtau pancarte pe care scria: "Opriţi abuzul!", "Nu ne furaţi parcul!', "Vrem bază sportivă, nu retrocedare abuzivă!", "Salvăm Baza Sportivă Spartac!" şi "Vrem copii în parc, nu blocuri şi asfalt!".      "Cerem primului-ministru să înceapă o anchetă imediat pentru a trage la răspundere pe cei vinovaţi, să declare această bază sportivă şi toate celelalte baze sportive din ţară de utilitate publică, să exproprieze mafia imobiliară de terenul pe care este această bază sportivă", a spus senatorul PC Marius Marinescu.

La rândul său, preşedintele GDS, Radu Filipescu, consideră că nici Asociaţia Sportivă nu s-a preocupat îndeajuns ca această bază să ajungă în mâna unor terţe persoane.

"Autorităţile ar trebui să se preocupe de această problemă şi să se ia o hotărâre în interesul bucureştenilor, în sensul ca aceste zone să fie declarate de interes public. Pentru o dezvoltare durabilă trebuie să avem terenuri pe care să construim baze sportive pentru copiii noştri în următorii zece ani", a spus Radu Filipescu. 

În anul 2004, un teren de aproximativ 83.000 de metri pătraţi din zona bulevardului Liviu Rebreanu (n.r. - Titan) din Bucureşti, aparţinând fostei baze sportive Spartac, a fost retrocedat unei persoane fizice, Eduard Ioan Dan Romalo. Noul proprietar a vândut terenul, în 2007, firmei irlandeze RI Investment şi Caelum Development, pentru o sumă de aproximativ 53 de milioane de euro.

Caelum Development împreună cu Sonae Sierra demarează, în luna mai 2008, un proiect de construire a unui complex comercial, care se va numi Parklake Plaza şi va cuprinde peste 440 de magazine, 1.200 de apartamente de locuit şi o parcare subterană cu aproximativ 3.000 de locuri.

(14:21)

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News