Un nou protest! Imagine sinistră miercuri seara, în fața Guvernului. În Piața Victoriei s-au adunat câteva zeci de persoane care au protestat vizavi de modificările aduse Codului Penal prin metode cu un puternic impact emoțional.
Cei veniți să protesteze față de modificările aduse în Parlament Codului Penal au scandat continuu „Pui de hoți și de mafioți” cât și injurii la adresa politicienilor. Totodată, o mare parte dintre acești s-au întins pe asfaltul încă rece și s-au lăsat încercuiți cu cretă, asemănător criminaliștilor atunci când desenează silueta unui cadavru.
În câteva minute, câteva astfel de siluete desenate cu cretă au dat un aer sinistru locului unde adesea se adună nemulțumiți ca să-și strige oful.
Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de modificare a Codului Penal și a Codului de Procedurp Penală. Au fost 181 de voturi pentru.
Modificările Codului Penal şi Codului de procedură penală au fost adoptate miercuri de Camera Deputaţilor, care este Cameră decizională, următoarele etape fiind controlul de constituţionalitate şi promulgarea. PNL a anunţat deja, încă de marţi, că va sesiza CCR.