Protest amplu la Oradea, în Campania #şieu. O firmă şi-a interupt activitatea pe durata întregii zile şi angajaţii au ieşit în stradă

Angajaţii unei firme din Oradea, în frunte cu patronul, au oprit lucrul pe durata întregii zile. Marcând astfel în mod mult mai amplu campania #şieu.

Patronul firmei, Cosmin Bursaşiu, care este şi vicepreşedinte al Asociaţiei Oradea Civică, a declarat pentru publicaţia locală www.ebihoreanul.ro că întreruperea lucrului pentru numai 15 minute e prea puţin, însemnând practic doar o pauză de o ţigară.

Ca atare, toţi cei 40 de angajaţi din firmă au întrerupt lucrul şi au ieşit pe stradă, mai precis pe Calea Clujului, cu diverse pancarde, fiind claxonaţi, în semn de simpatie, de şoferii care treceau prin zonă.

"Noi considerăm că ăsta e modelul pe care trebuie să-l urmăm. 15 minute pot însemna doar o pauză de ţigară, dar noi considerăm  că trebuie să facem o grevă generală în toată ţara pentru că tot ce se întâmplă devine de nesuportat”, a spus Cosmin Bursaşiu.

Acesta a mai spus că firma sa a plătit statului, anul trecut, prin taxe şi impozite, sume uriaşe la buget, şi nu e corect, în general pentru mediul de afaceri, şi pentru cetăţeni, să nu beneficieze de infrastructură modernă, de la autostrăzi până la spitale, şcoli, apă şi canalizare.