Îmbrăcaţi lejer de vară, cei aproximativ 30 de participanţi au protestat paşnic, purtând pancarte cu sloganuri precum „Rolul presei este de a informa, nu de a judeca”, „Manipulaţi poporul cu televizorul” sau „Suspendatorii Antena 3: Ponta, Antonescu, Voiculescu”.
Organizatorul protestului este Fondul Regional pentru Educaţie şi cercetare. Manifestaţii vor avea loc în fiecare zi până pe 26 iulie, între orele 17.30-19.30. 
"Vrem sa tragem un semnal de alarmă, faptul că jurnalismul în România a devenit mai mult o formă de a judeca pe cineva. Jurnalismul ar trebui să informeze, nu să judece. Dorim ca interesele României să fie bine apărate în exterior. Considerăm că prin actuala conducere a ţării, reprezentată de Crin Antonescu şi Victor Ponta, prim-ministrul plagiator dovedit, nu putem fi reprezentaţi corect la Bruxelles”, a declarat organizatorul protestului, Andrei Nicolau.