Aproape 2.000 de militari în rezervă s-au strâns în această dimineaţă pentru un miting de protest împotriva deciziilor Executivului de recalculare a pensiilor militare şi de modificare a Codului Muncii.
Deşi se anunţa o prezenţă de 10.000 de persoane, până la ora prânzului doar 2.000 s-au strâns.
Astfel, la ora 9.00 participanţii s-au adunat în zona Academiei Militare, iar la 11.00 au pornit în maşul de protest către Piaţa Victorie. Circulaţia rutieră a fost restricţionată pe traseul P-ţa Eroilor – Bd. Eroilor – Str. Ştirbei Vodă – Calea Victoriei – C.A. Rosetti – Bd. Magheru – Bd. Lascăr Catargiu – P-ţa Victoriei;
În faţa guvernului pe "Treceţi batalioane române Carpaţii"
În jurul orei 12.30, cadrele militare în rezervă şi retragere au ajuns în marş în Piaţa Romană.
Ei au cerut acolo stoparea oricărei acţiuni de recalculare a pensiilor militare, renunţarea la toate actele normative care au condus la această recalculare. Participanţii la protest au susţinut că nu sunt atât de mult afectaţi că li s-au luat din bani cât pentru faptul că au fost degradaţi.
"Pe fluturaşii noştri de pensie nu mai scrie gradul pe care l-a avut fiecare dintre noi ci numele cetăţeanului ca şi cum anii pe care i-am pus în slujba apărării Patriei nu mai contează", susţine Mircea Dogaru, preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă şi Retragere, potrivit Agerpres.
Militarii cer revenirea la pensia anterioară considerând că este un drept câştigat, un drept de proprietate care nu poate fi luat retroactiv. Ei au trimis câte o scrisoare atât preşedintelui cât şi primului ministru prin care menţionează actele normative interne şi internaţionale care au fost încălcate prin decizia recalculării pensiilor militare.
Vestea că membrii Comisiei juridice din Senat a respins ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind noua formă de recalculare a pensiilor nu i-a bucurat pe participanţii la protest, aceştia considerând că deja era o ordonanţă care încălca legea.
În jurul orei 13.00, coloanele de militari disponibilizaţi, în rezervă şi retragere au intrat în Piaţa Victoriei, pe acordul cântecului naţional 'Treceţi batalioane române Carpaţii'.
Mitingul s-a încheiat în jurul orei 15.00, pe acordul imnurilor militare.
RUTE OCOLITOARE RECOMANDATE DE BRIGADA RUTIERĂ:
Foto panoramică de Octavian Cocoloş: