Protest la Cotroceni cu incidente

ACTUALIZAT. Aproape 1.000 de bugetari, din administraţie, sănătate, educaţie, asistenţă socială şi poliţie, s-au adunat astăzi la un protest organizat la Palatul Cotroceni. Puţin după ora 11.00, protestul din faţa Palatului Cotroceni s-a încheiat.

Mai mulţi protestatari au forţat cordonul jandarmilor în jurul orei 10:30. Câteva persoane au îndepărtat gardul de protecţie, însă nu au reuşit să treacă de jandarmi. Nicio persoană nu a fost rănită în acest incident. Pentru a preveni şi alte violenţe, în zonă a fost suplimentat efectivul forţelor de ordine la 300 de jandarmi, iar în apropiere se află şi un grup de scutieri. "Eram pregătiţi şi pentru scenarii extreme, în cazul în care manifestanţii ar fi devenit violenţi şi ne bucurăm că, cel puţin până în acest moment nu a fost cazul să intervenim în forţă', a precizat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Marius Militaru, citat de Agerpres. Aproape 1.000 de bugetari, din administraţie, sănătate, educaţie, asistenţă socială şi poliţie, s-au adunat astăzi la un protest organizat la Palatul Cotroceni, între ora 9:00 şi 11:00. Iniţial, erau aşteptate 4.000 de persoane. "Protestul este un mesaj către Băsescu să se întoarcă cu faţa spre popor", au precizat liderii sindicali, citaţi de Agerpres.

Protestatarii îi cei preşedintelui Traian Băsescu să nu promulge legile austerităţii, întrucât acestea reprezintă o condamnare a lucrătorilor, a copiilor şi pensionarilor la moarte prin înfometare", relatează Mediafax.  

PSD şi PNL au contestat legile austerităţii la Curtea Constituţională. Decizia instanţei este aşteptată astăzi.

Protestatarii, membri ai Federaţiei Sindicale Cartel Alfa şi ai Blocului Naţional Sindical (BNS) vor mărşălui pe Bd. Geniului, de la intersecţia cu Bd. Iuliu Maniu până la Şos. Panduri, pe ambele sensuri de circulaţie. Acestora li se vor alătura şi membri ai altor confederaţii sindicale. Scopul protestului este să împiedice aprobarea legilor austerităţii, pe care Curtea Constituţională le reia în discuţie, începând cu ora 9:00, pentru a stabili dacă măsurile pe care Guvernul şi le-a asumat sunt conforme cu Constituţia.

"Condamnarea lucrătorilor, a copiilor şi a pensionarilor la moarte prin înfometare" Protestatarii au întocmit şi o scrisoare adresată lui Băsescu, care va fi depusă la Palatul Cotroceni în timpul protestului.

"În foarte scurtă vreme va trebui să adoptaţi o decizie importantă pentru soarta a milioane de cetăţeni români. Mulţi dintre ei v-au votat şi au crezut în promisiunile dumneavoastră. Mult mai repede decât au putut anticipa cetăţenii acestei ţări a venit momentul în care trebuie să dovediţi că atunci când aţi spus că vă pasă de toţi românii - atât de cei care v-au votat cât şi de cei care au decis să nu vă acorde votul -, nu aţi lansat această afirmaţie pur şi simplu doar din raţiuni electorale ori din dorinţa de a câştiga un nou mandat la Palatul Cotroceni şi pentru a aduce la guvernare oamenii din partidul care v-a susţinut". "Vă solicităm să nu permiteţi să fie afectate salariile şi pensiile. Apelul nostru către dumneavoastră este unul de suflet. Amintiţi-vă, cetăţenii României au dreptul să trăiască în demnitate! Drepturile noastre nu trebuie confiscate sub pretext de criză, o criză pe care guvernanţii vor să o arunce exclusiv asupra populaţiei. Legea pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea reprezintă de fapt întoarcerea la epoca robiei. Vreţi ca românii să fie condamnaţi la foame şi sărăcie cruntă? Vă solicităm să nu îi condamnaţi pe cei care au muncit o viaţă la umilinţa de a cerşi un colţ de pâine pentru a reuşi să supravieţuiască într-un mod ruşinos. Vă solicităm să refuzaţi condamnarea lucrătorilor, a copiilor şi pensionarilor la moarte prin înfometare", se mai menţionează în document. "Nu suntem de acord cu măsurile" Protestatarii, care s-au adunat în faţa Palatului Cotroceni, vor să tragă un semnal de alarmă, pentru a-i conştientiza pe judecători că măsurile de austeritate nu sunt dorite, potrivit lui Sebastian Oprescu, de la Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici. Acesta a declarat că locul protestului a fost ales pentru a-i comunica preşedintelui că trebuie "să se întoarcă cu faţa spre popor" şi să ia măsuri care să le convină tuturor. Protestele vor continua, a mai spus Oprescu, subliniind că odată afectaţi de măsurile de austeritate, bugetarii vor ieşi în stradă. "Sperăm să fim invitaţi la o discuţie cu preşedintele Băsescu şi el să conştientizeze că aceste măsuri sunt antisociale", a conchis sindicalistul. Restricţii rutiere Astfel, traficul rutier va fi închis între orele până la ora 11:30, pe Bd. Geniului, între Bd. Iuliu Maniu, P-ţa Danny Huwe (Răzoare) şi intersecţia Şos. Panduri cu Str. Dumitru Bagdasar. Poliţia Capitalei le recomandă şoferilor următoarele rute ocolitoare: Bd. Timişoara – Str. Răzoare – Şos. Panduri şi Bd. Iuliu Maniu – Şos. Virtuţii.