Protecție pentru prize și detectoare de fum, mai puțini copii răniți

Protecție pentru prize și detectoare de fum, mai puțini copii răniți

Securizarea caselor cu dispozitive de protecție scade ponderea accidentelor casnice soldate cu rănirea copiilor, arată un nou studiu realizat de cercetătorii de la „Cincinnati Children's Hospital Medical Center”.

Cercetătorii au monitorizat timp de doi ani familiile cu copii mici, care și-au securizat casa cu dispozitive de protecție inclusiv porți de siguranță pentru scări, încuietori, dizpozitive de protecție priză, detectoare de fum și de monoxid de carbon,  dar şi setarea încălzitoarelor pentru apă la mai puțin de 45 de grade Celsius. După această perioadă, cercetătorii au constatat că numărul accidentelor casnice la copiii mici a scăzut cu 70%, față de situația din familiile care nu și-au luat măsuri de siguranță. „Mediul casnic este un mediu propice accidentării copiiilor. Oricum, părinții nu au timp, pregătirea sau resursele materiale necesare să cumpere și să instaleze corect dispozitivele de protecție. Dacă luăm în calcul nenumăratele vizite la camera de gardă în fiecare an, suferința, dar și costurile, credem că o soluție ar fi dacă am avea un set de măsuri de siguranță standard, care să fie implementate în fiecare casă”, a declarat autorul studiului dr. Kieran J. Phelan.

Ne puteți urmări și pe Google News