Mai multe locuri de joacă și două terenuri de sport, amplasate în trei parcuri bucureștene au fost închise de inspectorii de la Protecția Consumatorilor. Oficialii ANPC au demarat un control în parcurile Herăstrău, Cișmigiu și Tineretului, ocazie cu care au descoperit mai multe nererguli.
Inspectorii din cadrul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) Regiunea București-Ilfov a realizat, pe 29 martie 2022, mai mai multe acțiuni de control în parcurile în trei parcuri din București. Verificările, care s-au derulat sub coordonarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), au vizat parcurile Herăstrău, Cișmigiu și Tineretului. Inspectorii de la Protecția Consumatorilor au verificat modul în care sunt respectate prevederile legii, în domeniu.
Concluziile acestor controale au fost prezentate de președintele ANPC Horia Constantinescu. Acesta a folosit ocazia pentru a rememora vremurile în care mergea în parcul Cișmigiu.
„Când mergeam prin Cișmigiu, în tinerețe, în perioada liceului, mi se părea Raiul! Astăzi, pare că este parcul miop, nu parcul adolescentului de odinioară! Trist este că, acum, cei mici ar trebui să se joace cu scuzele primăriei, probabil, nu cu echipamentele de joacă, reale pericole! Ne asumăm «vinovăția» de a elimina riscurile la care sunt expuși, cu toate că, cel în culpă, este altul!”, a afirmat Horia Constantinescu, președintele ANPC.
Controlul comisarilor de la Protecția Consumatorilor
În total, în cele trei parcuri, inspectorii de la Protecția Consumatorului au controlat 15 locuri de joacă, precum și mai multe spații destinate practicării sportului în aer liber din cele trei parcuri. Este vorba despre terenuri de baschet, tenis de masă, fitness etc.
În toate aceste locații, aflate în administrarea Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB), au fost constatate mai multe nereguli. Comisarii CRPC Regiunea București-Ilfov au aplicatmai multe sancțiuni.
Conform unui comunicat de presă, până în acest moment, au fost oprite temporar de la prestarea serviciului toate cele 15 locuri de joacă. De asemenea, au fost închise și două terenuri de joacă și un tobogan gonflabil aflate în Parcul Tineretului. Activitatea în aceste locații va fi reluată după ce vor fi remediate eficiențele constatate de ANPC.
Neregulile descoperite de comisarii ANPC
Principalele nereguli constatate de comisarii ANPC au fost:
Utilizarea unor echipamente deteriorate;
Existența unui paviment cu denivelări;
Bucăți de tartan lipsă;
Utilizarea unor tobogane metalice și aparate de joacă cu porțiuni deteriorate, spărturi, șuruburi ieșite în relief;
Lipsa unor bare de protecție;
Lipsa manșoanelor de protectie din cauciuc la lanțurile leagănelor;
Folosirea unor mese de tenis sparte;
Lipsa informării scrise a publicului la locurile de joacă;
Igienizarea precară a locațiilor;
Prezența, în zona de fitness, a unor elemente deteriorate, ruginite, fără informare scrisă la locație.
ANPC a precizat că verificările nu s-au încheiat și urmează să continue în zilele următoare.