Autorităţile locale le oferă femeilor un ajutor lunar de 600 de euro şi posibilitatea de a-şi găsi un loc de muncă.
Este vorba despre un program-pilot de reorientare profesională a prostituatelor, derulat în cartierul Raval de primăria Barcelonei şi o asociaţie locală.
Aproximativ 274 de prostituate au primit asistenţă până acum, jumătate dintre ele fiind românce, cele mai multe din Constanţa.
În ceea ce priveşte cursurile de formare şi reorientare profesională, numai 40 de femei au fost interesate să participe la ele.
Prostituatele au mai primit şi un ajutor lunar de 600 de euro. Numărul prostituatelor care ajung în astfel de centre de recuperare este destul de mic. Ele scapă cu greu din mâna traficanţilor şi se tem să-i denunţe. Legislaţia spaniolă nu incriminează prostituţia, iar traficanţii de carne vie nu pot fi arestaţi, decât dacă victimele depun mărturie.