Propagandiștii lui Putin îl numesc pe Zelenski „un mic demon”. Televiziunea rusă se întreabă dacă președintele este Antihristul

Propagandiștii lui Putin  îl numesc pe Zelenski „un mic demon”. Televiziunea rusă se întreabă dacă președintele este Antihristul Sursa foto: Captură video Youtube

Propaganda de la Moscova a lansat noi idei în privința președintelui ucrainean Volodimir Zelenski. Televiziunile din Rusia au purtat discuții în care au analizat comportamentul de „demon” al liderului de la Kiev.

Propaganda de la televiziunile Moscovei nu se oprește. Un nou subiect în legătură cu președintele Ucrainei a luat amploare. Două persoane care au fost chemate la emisiunile din Rusia au analizat modul în care se comportă Volodimir Zelenski. Ei s-au întrebat dacă liderul de la Kiev este Antihristul sau doar „un mic demon”. Mai mult decât atât, un invitat chiar a susținut că Biserica Ortodoxă ar trebui să proclame venirea Antihristului. Fragmentul din emisiunea la care s-a discutat acest subiect a fost distribuit pe Twitter de Julia Davis, jurnalistă din Statele Unite.

„Cred că biserica ortodoxă (rusă) ar trebui să proclame că Zelenski reprezintă oficial venirea Antihristului. El este Antihristul oficial. Din punctul de vedere al Ortodoxiei, acest om este Antihristul clasic. Ar trebui să uităm numele lui de familie. Ar trebui să îl numim pur și simplu pe Zelenski Antihristul. El a făcut o înțelegere cu diavolul și își îndeplinește obligațiile conform acestui contract”, a susținut propagandistul în timpul discursului de la televiziunea rusă.

Este Volodimir Zelenski Antihristul sau un „mic demon”?

Rusul care l-a numit pe Zelenski Antihrist a continuat prin a spune că întreaga lume trebuie să își dea seama că președintele ucrainean a început distrugerea credinței ortodoxe. „Nu poate exista diplomație sau complicitate în acest sens. Ar trebui să ne dăm seama că are loc distrugerea Ortodoxiei și dezrădăcinarea ei”. Cu toate acestea, un alt invitat din platoul emisiunii l-a contrazis. Acesta a precizat că liderul de la Kiev este „doar un mic demon”. „Îl flatați pe Zelenski numindu-l Antihrist. El este doar un mic demon, dar nu mai mult de atât", a spus acesta, precizând totuși, că Zelenski „îl slujește pe Antihrist”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Propaganda televiziunilor ruse se adreseazî cetățenilor țării pentru a-i face să îl susțină pe Vladimir Putin în continuare, susține jurnalisa Janna Agalakovaşi. Femeia a plecat din Rusia la începutul războiului din Ucraina. În plus, ea a mai adăugat că președintele rus oferă tot mai multe asigurări că Moscova va câștiga războiului chiar dacă situația de pe front nu relevă acest lucru.