Oamenii din unele state membre sunt de partea Moscovei în ceea ce privește Ucraina, a avertizat Vera Jourova, vicepreședinte al Comisiei UE și comisar pentru valori și transparență. Aceasta a spus că statele membre ale UE ar trebui să cheltuiască mai mulți bani pe „comunicații strategice”, deoarece „propaganda rusă” îi afectează pe oamenii, a spus un înalt oficial din bloc. O situație pe care o vedem cum se dezvoltă și în România.
„În multe țări, narațiunea conform căreia Rusia nu este agresorul, ci victima este în creștere”, a declarat Jourova pentru presa germană. „În Slovacia, peste 50% din populație crede în teoriile conspirației, inclusiv în cele despre războiul de agresiune din Rusia. Până astăzi, subestimăm influența propagandei ruse.” Problema cu cetățenii UE care sunt de acord cu poziția Rusiei este că Moscova „investește miliarde în propaganda sa și nu facem nimic pentru a o contracara”, a susținut Vera Jourova. Ea a îndemnat statele membre să investească mai mult în „comunicații strategice și lupta împotriva dezinformării”.
Potrivit unor surse de la Bruxelles, la inițiativa vicepreședintelui UE se lucrează la introducere a unei legi în UE pentru identificarea și izolarea „agenților străini”.
Ce înseamnă “agenți străini”?
Nu sunt spionii clasici, așa cum s-ar crede la prima vedere. Potrivit definiției date de SUA, un „agent al unui guvern străin” este orice persoană care acționează ca agent, reprezentant, angajat, sau care acționează la ordinul, cererea sau sub conducerea sau controlul unui „agent principal străin” și face oricare dintre aceste acțiuni:
- Se implică în cadrul SUA în activități politice, cum ar fi intenția de a influența orice funcționar al guvernului S.U.A. sau publicul american în ceea ce privește politica internă sau externă a S.U.A. sau interesele politice sau publice ale unui guvern străin sau ale unui partid politic străin.
- Acționează în Statele Unite în calitate de consilier de relații publice, agent de publicitate, angajat al serviciilor de informare sau consultant politic.
- Solicită, colectează, plătește sau eliberează contribuții, împrumuturi, bani sau alte lucruri de valoare în Statele Unite.
- Reprezintă în Statele Unite interesele unui mandar străin în fața oficialilor sau agențiilor guvernului SUA.
Înlocuiți SUA cu Uniunea Europeană, apoi UE cu România și întrebați-vă cine sunt cei care intră în categoria agenților străini. Să nu ne închipuim că România poate rămâne în afara jocului de propagandă și a agenților exploatați pe față sau în orb, pentru că dintotdeauna KGB/GRU/FSB au avut o prezență activă la București. Construiau, cultivau, măguleau, puneau bazele a ceea ce vedem astăzi.
Cei care pot intra în categoria agenților străini
Citiți editorialele EvZ ale lui Mirel Curea, col SRI (r) Tudor Păcurariu, gen. (r) Alexandru Grumaz, col. (r) Ion Petrescu, ca să dau doar câteva exemple de oameni care ne reprezintă instituția de presă și care reprezintă interesele României. Nu au nuanțe. Deranjează acest lucru? Nu cred că este cazul dacă vorbim despre oameni normali la cap, dar alții ar prefera editorialele lui Șoșoacă & Co.
În România situația este mult mai complexă, pentru că intrăm într-o etapă de pre-campanie electorală, iar tentația devine dublă. La fel ca în Republica Moldova, numai că acolo s-au luat măsuri mult mai dure. Poate că va veni momentul să aflăm cum stau lucrurile și la noi. Dar acest lucru trebuie să îl facă instituțiile statului, pe baza dovezilor.
P.S: Un „agent principal străin” poate fi un guvern străin, un partid politic străin, orice persoană din afara Statelor Unite (cu excepția cetățenilor americani care au domiciliul în Statele Unite) și orice entitate organizată în conformitate cu legile unei țări străine sau care are principalul său loc de afaceri într-o țară străină.