Proiectul Titan. Apple vrea să facă mașini autonome revoluționare

„Project Titan”, proiectul de dezvoltare a mașinilor autonome al Apple, datează din 2014, când compania a început să-și conceapă propriul automobil de la zero, potrivit Reuters.

Dar proiectul a văzut urcușuri și coborâșuri, directorii Apple reevaluând viabilitatea proiectului la un moment dat.

„Dacă există o companie de pe planetă care are resursele pentru a o face, probabil că aceasta este Apple”, a declarat pentru Reuters o persoană care a lucrat la Proiectul Titan. „Dar, în același timp, nu este totuși un telefon mobil”.

În 2018, Apple l-a angajat pe Doug Field, care a ocupat funcția de vicepreședinte senior- inginerie la producătorul de automobile electriceTesla, conform profilului său LinkedIn, potrivit Conservative Daily News.

Field a fost însărcinat să conducă Proiectul Titan și, în 2019, a concediat 190 de persoane care făceau parte din echipa proiectului în scopul de a se concentra asupra provocărilor de software.

Dar proiectul a făcut progrese semnificative în dezvoltarea unei mașini autonome, ceea ce a condus spre un calendar de producție în 2024, potrivit Reuters.

O mare parte din dezvoltarea mașinii este bateria sa, care ar putea reduce „drastic” costurile și ar putea crește autonomia vehiculului.

„Este vorba de următorul nivel”, a declarat pentru Reuters o persoană care a văzut tehnologia bateriei Apple. „Ca și cum ai fi văzut prima dată un iPhone”.

Cu toate acestea, nu este clar cum Apple ar produce această mașină autonomă. Compania ar trebui să producă peste 100.000 de mașini pe an pentru a avea o strategie viabilă și profitabilă de producție auto, a spus persoana care a lucrat la Proiectul Titan.

„Mi se pare că, dacă Apple dezvoltă un sistem de operare avansat sau o tehnologie de baterii, cel mai bine ar fi să-l folosească în parteneriat cu un producător eistent, sub licență”, a estimatt Trip Miller, Managing Partner al Gullane Capital Partners, care investește în Apple.

„După cum vedem cu compania Tesla și cu producătorii mai vechi de automobile, a dispune de o rețea de fabricație complexă în întreaga lume nu se întâmplă peste noapte”, a continuat el.

Apple nu a răspuns imediat la o cerere de comentariu