Nu există program electoral sau de guvernare, declarație politică sau intervenție publică a decidenților noștri politici în care să nu apară ideea necesității urgente pentr economia românească de a trece la faza patru a revoluției industriale, adică la ceea ce în mod curent numim digitalizare.
Digitalizarea este considerată nu doar o cale efcientă de a restructura sectorul administrativ-birocratic, dar și o cale de ridicare a gradului de competitivitate a exporturilor pe piața internațională. Recent, această idee este deseori reiterată în contextul elaborării Planului Național de Redresare și Reziliență în care programele referitoare la introducerea digitalizării ar ocupa un loc important.
Un prim pas în această direcție trebuie însă făcut prin existența unui cadru legal apt de a favoriza și reglementa acest proces vital progresului și modernizării conomiei.
Momentul este realizat prin apariția Proiectului de lege privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G (”Proiect de Lege 5G”) inițiat de către fostul Minister al Transporturilor, Infrastructurii și Cominicațiilor. Proiectul de lege a fost supus unei noi serii de avizări din partea autorităților publice din domeniu.
Mărturisec că am urmărit cu mare atenție parcursul acestui proiect de lege deoarece încă de la început existau unele semne de întrebare privind nu doar realismul și corectitudinea sa, ci și asupra modului în care se urmărea satisfacerea interesului național, propriu României, indiferent de presiunile exercitate din exterior ca urmare a desfășurării unui adevărat război comercial de către fosta Administrație Trump cu China.
Se pare că întrebările pe care mi le-am pus erau justificate deoarece, chiar dacă avizele formale au fost emise, numeroase autorități, cum ar fi Ministerul Justiției, Consiliul Concurenței, Consiliul Economic și Social și Consiliul Legislativ au făcut observații critice cu privire la aspecte esențiale care par să fi fost complet ignorate de inițiatorii Proiectului de Lege 5G.
Aceste autorități au arătat că Proiectul de Lege 5G nu a luat în considerare prevederile Setului Comun de Instrumente 5G al UE. Această observație se referă la două aspecte extrem de importante: lipsa unor criterii tehnice și obiective și lipsa unei clasificări adecvate a componentelor rețelei în active critice și non-critice.
Mai mult decât atât, furnizorii de rețele de comunicații electronice, cât și producătorii de echipamente au subliniat importanța, în ceea ce privește Proiectul de Lege 5G, a respectării Setului Comun de Instrumente 5G al UE privind realizarea unei evaluări coordonate cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, pe baza unor criterii clare de natură tehnică.
Așa după cum au sesizat și alte puncte de vedere din mass media (vezi : Alina Popescu Founding Partner MPR și Cristina Crețu Senior Privacy and Technology Consultant MPR) este evident că există un consens între, pe de o parte, actorii relevanți din mediul privat și, pe de altă parte, autoritățile publice relevante, cu privire la necesitatea modificării Proiectului de Lege 5G în vederea includerii unor criterii de evaluare obiective și tehnice, în conformitate cu abordarea susținută de Uniunea Europeană prin intermediul Setului Comun de instrumente 5G al UE.
Existența consensului citat mai sus nu poate fi ignorată de către inițiatorii proiectului, fiind necesare revizuiri, actualizări și mai ales corecții ale unor erori ce nu pot fi acceptate în contextul reglementărilor pe care România trebuie să le respecte ca stat membru al Uniunii Europene.
Cu toate acestea, prin redepunerea spre avizare a unui text identic cu proiectul inițial, fostul MTIC a ignorat cu desăvârșire nu doar comentariile și propunerile primite în cadrul procesului de consultare publică, ci și avizul emis anterior de Ministerul Justiției prin scrisoarea 2/88892/2020 din 15 octombrie 2020, observațiile prezentate de Consiliul Concurenței prin adresele din 27 august 2020 și 20 octombrie 2020 și observațiile prezentate de Consiliul Economic și Social la data de 22 octombrie 2020.
Aceste observații au fost reiterate în cele mai recente avize emise de către aceste autorități. Mai mult, la rândul său, Consiliul Legislativ (care, într-o primă fază, nu a furnizat comentarii pe fondul Proiectului de Lege 5G) a subliniat în ultimul său aviz necesitatea de a respecta Setul Comun de Instrumente 5G al UE și a criticat Proiectul de Lege 5G pentru lipsa unor criterii obiective, necesare și proporționale, subliniind, în mod expres, faptul că este în acord cu opiniile exprimate de Consiliul Concurenței sub acest aspect.
În contextul acestor critici bine fundamentate aduse actualei forme a Proiectului de Lege 5G atât de către actorii din mediul public, cât și din mediul privat, ne putem aștepta în mod rezonabil ca, atunci când se va discuta adoptarea Proiectului de Lege 5G în vederea trimiterii acestuia către Parlament, Guvernul să acorde atenția cuvenită îngrijorărilor majore exprimate de Ministerul Justiției, Consiliul Concurenței, Consiliul Economic și Social și Consiliul Legislativ, precum și celor exprimate de diverși actori interesați în cadrul consultărilor publice.
De asemenea, este rezonabil de presupus că Guvernul va acorda atenția cuvenită atât concluziilor Consiliului European, care a îndemnat statele membre să valorifice la maximum Setul Comun de Instrumente 5G al UE (și, în special, să aplice restricții numai pentru activele-cheie definite ca fiind critice și sensibile în cadrul evaluărilor coordonate ale riscurilor la nivelul Uniunii Europene), precum și setului comun de instrumente al Uniunii Europene privind cele mai bune practici pentru stimularea conectivității („Setul de Instrumente privind Conectivitatea”).
Este oarecum de înțeles că la nivelul guvernului atenția este predominant axată pe problemele crizei sanitare, dar trebuie luat cu urgență și responsabilitate în vedere și aspectul general al dezvoltării economice-strategice a României.
Digitalizarea reprezintă pentru România calea cea mai sigură de ascendență în ratingul european și de modernizare a întregii sale structuri economice.
Nu este permis ca prin superficialitate, iresponsabilitate și lipsă de competență profesională începutul procesului de digitalizare a României să fie transformat într-un eșec prin inconsistența și greșelile, unanim semnalate, cuprinse în legea esențială a începerii și desfășurării procesului de digitalizare.