Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, a vorbit despre proiectul care vizează supratraversarea DN1 și legătura cu Aeroportul Otopeni, dezvăluind și momentul în care Aeroportul Băneasa va fi redeschis, potrivit dcnews.ro.
„Până anul viitor, va exista, cu siguranţă, implementat proiectul de cale ferată. S-a finalizat depunerea de oferte. Probabil că după Paște vom avea şi câştigătorul pentru conexiunea dintre calea ferată existentă, pe aliniamentul București-Otopeni, cu aeroportul propriu-zis. Se va semna contractul probabil în săptămâna 11-15 mai şi are timp constructorul. Au depus oferte firme serioase. Este vorba de o supratraversare a DN1. Se poate implementa proiectul în maxim 12 luni, până va începe campionatul în luna iunie. Firmele astea şi-au asumat. Va fi un tren ca Săgeata Albastră. Va avea un program cadenţat, astfel încât să poată prelua tot traficul”, a spus ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.
„A fost aprobat şi programul de investiţii pentru modernizarea Aeroportului Băneasa. Va fi operaţional undeva în luna aprilie a anului viitor. Va fi finalizat total. A fost o condiţie pentru EURO 2020 pentru a putea ateriza echipele de fotbal, staff-urile. Investiţia nu o facem doar pentru EURO 2020. O facem pe termen lung şi va fi gândită o strategie, cum va fi folosit, şi în perioada următoare”, a mai spus Cuc.