Proiectoare pe tablete şi smartphone-uri

Proiectoare pe tablete şi smartphone-uri

Se poartă gadgeturile multifuncţionale, care încearcă să înlocuiască camerele de fotografi at şi proiectoarele de imagini

Specialiştii în tehnologie care proiectează gadgeturile încearcă să încorporeze în produsele lor cât mai multe funcţii. Avem exemplul camerei de fotografiat pe telefon, care a reuşit să înlocuiască aparatul pentru mulţi dintre posesorii de smartphone. Producătorii de aparate electronice vor să facă populară pe device-uri şi funcţia de proiector. Astfel, până în prezent există o tabletă şi un telefon care promovează această funcţie. Sunt indicate celor care au nevoie de ceva care să le ofere foarte multă mobilitate, iar calitatea imaginii redate să fie cât de cât acceptabilă. Beam. Este smartphoneul celor de la Samsung. Telefonul, care funcţionează cu sistem de operare Android, poate proiecta filmuleţe, fotografii sau prezentări la o distanţă de până la 15 metri în format HD. Are o putere de 15 lumeni, iar dimensiunea proiecţiei poate fi de până la 50 de inci (127 de centimetri). Are un display de 4 inci, un procesor dual-core de 1GHz, memorie RAM este de 768MB, iar camera foto este de 5MP. Capacitatea de stocare de 8GB poate fi suplimentată cu un card de memorie de până la 32GB. SmartQ U7. Este o tabletă cu un ecran de 7 inci pe care o face un producător mai nou pe piaţă, Smart Devices. Pe partea laterală are proiector care e capabil să redea o imagine pe perete mare de până la 50 de inci. Cel mai puternic model are un procesor de 1,5GHz OMAP 4.460 şi capacitate de stocare de 16GB care poate fi suplimentată cu un card microSD de până la 32GB. 50 de inci este dimensiunea maximă de proiectare a imaginilor pe care o pot reda Galaxy Beam şi tableta SmartQ U7 Minusuri Preţul mare. Galaxy Beam costă în magazine în jur de 1.800 de lei, în condiţiile în care, în ceea ce priveşte partea hardware, nu are o configuraţie tehnică, comparabilă cu smartphone-urile de ultimă generaţie. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre tableta SmartQ U7, care costă în jur de 1.700 de lei. Calitatea imaginilor. Nu e indicat să comparaţi calitatea imaginilor redate de acest device- uri cu cele ale unor proiectoare. Nu vă gândiţi la ele ca la o alternativă, întrucât sunt mult mai slabe decât proiectoarele. Bateria. Trebuie să luaţi în calcul şi faptul că dacă veţi folosi funcţia de proiector, acumulatorul se va descărca destul de repede şi veţi avea nevoie de o priză pe aproape.

Ne puteți urmări și pe Google News