Proiect științific grandios. Niciodată în istoria omenirii nu s-a mai întâmplat așa ceva

NASA și ESA vor să lucreze la un proiect de amploare, care să vizeze contracararea unui asteroid care ar putea să lovească pământul.

În cadrul exeprimentului se va încerca devierea corpului ceresc pe o altă traiectorie. Misiunea Agenției Spațiale Europene (ESA) se numește Hera, iar cea a NASA a fost botezată DART.

Va fi primul proect amplu documentat despre intervenția artificială asupra unui asteroid. Vizată de impact va fi Didymoon, „luna” dublului asteroid Didymos.

Proiectul vizează impactorul cinetic DART al NASA, care se va ciocni cu corpul ceresc în 2022, în timp ce europenii de la ESA vor trebui să facă măsurători precise și să studieze Didymoon și craterul pe care îl va lăsa proiectilul, până în 2026.

Didymoon are 165 de metri diametru și va fi cel mai mic corp ceresc vizitat vreodată de o sondă spațială. Impactorul NASA nu are încărcătură explozivă. El este trimis doar pentru a se intersecta cu traiectoria asteroidului la viteza de 20.000 de km/h. Înainte de a intra în coliziune, DART va lansa un mic satelit (cubesat), Licia, al agenției spațiale italiene. Licia va furniza imaginile primelor sute de secunde ale impactului.

Pentru că un corp ceresc ca Didymoon exercită o atracție slabă, e nevoie de 10 minute pentru a crea un crater. Satelitul natural va face înconjurul asteroidului în 12 ore.

Impactorul DART trebuie să aibă energie pentru a o transmite Didymoon, astfel încât perturbarea perioadei de revoluție a micului satelit în jurul Didymos să fie de patru minute. Cu cât mai multă materie va fi dislocată în direcția opusă proiectilului în momentul impactului (craterul pe care îl va forma), cu atât devierea va fi mai mare.