Proiect PSD: Ce le pregătește administratorilor și directorilor care favorizează cu rea-credință o altă societate
- Iasmina Ardelean
- 7 aprilie 2017, 15:21
O propunere legislativă prin care se abrogă pedeapsa cu închisoarea pentru administratorii și directorii societăţilor care favorizează cu rea-credinţă o altă societate în care au interese direct sau indirect a fost depus la Senat de 34 de parlamentari PSD.
Iniţiativa legislativă modifică mai multe legi şi anume Legea nr. 82/1991 a contabilităţii, Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale, Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei.
Astfel, proiectul menționează că se abrogă art. 272 alin. 1 lit.) b şi c din Legea 31/1990 care prevede că "se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă fondatorul, administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantul legal al societăţii care foloseşte, cu rea-credinţă, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect".
De asemenea, este abrogată aceeaşi pedeapsă pentru cei din conducerea societăţilor care "se împrumută, sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă, de la societatea pe care o administrează, de la o societate controlată de aceasta ori de la o societate care controlează societatea pe care el o administrează, suma împrumutată fiind superioară unei limite prevăzute în lege, sau face ca una dintre aceste societăţi să îi acorde vreo garanţie pentru datorii proprii".
Proiectul mai prevede şi posibilitatea distribuirii dividendelor trimestrial, nu numai anual.
Astfel, potrivit modificărilor propuse, "dividendele se distribuie asociaţilor proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat, opţional, trimestrial, pe baza balanţei contabile şi anual, după regularizarea efectuată prin situaţiile financiare anuale, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Acestea se pot plăti în mod opţional trimestrial, în termenii stabiliţi de adunarea generală a asociaţilor sau, după caz, stabiliţi prin legi speciale, regularizarea diferenţelor rezultate din distribuirea dividendelor în timpul anului fiscal, urmând să se facă prin situaţiile financiare anuale".
"Plata diferenţelor rezultate din regularizare trebuie să se facă cel mai târziu la 6 luni de la data aprobării situaţiei financiare anuale aferente exerciţiului financiar încheiat. În caz contrar, societatea datorează după acest termen dobândă penalizatoare calculată conform articolului 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, dacă prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale a acţionarilor care a aprobat situaţia financiară aferentă exerciţiului financiar încheiat nu s-a stabilit o dobândă mai mare", mai prevede proiectul.
Propunerea legislativă menţionează şi că, "în cazul distribuirii parţiale a dividendelor între asociaţi în cursul anului financiar, situaţia financiară anuală va evidenţia dividendele distribuite parţial şi va regulariza, totodată, diferenţele rezultate în mod corespunzător". "În cazul în care asociaţii datorează restituiri de dividende, în urma regularizării operate în situaţiile financiare anuale, acestea se vor achita societăţii în termen de 6 luni de la data aprobării situaţiei financiare anuale. În caz contrar, asociaţii datorează, după acest termen, dobândă penalizatoare calculată conform articolului 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, dacă prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale a acţionarilor care a aprobat situaţia financiară aferentă exerciţiului financiar încheiat nu s-a stabilit o dobândă mai mare", mai prevede proiectul.
Propunerea legislativă modifică şi Legea 1/2005 stabilind că membrii cooperatori vor avea dreptul să primească dividende din profitul realizat trimestrial şi, respectiv anual, proporţional cu participarea la capitalul social, faţă de articolul din lege aflat în vigoare care se referă doar la dividende din profitul anual.
Iniţiativa legislativă va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, Camera Deputaţilor fiind for decizional.