Republica Moldova. Camioanele își vor putea programa electronic trecerea prin postul vamal Costeși. Măsura va permite fluidizarea traficului transfrontalier și reducerea timpilor de așteptare. Declarația a fost făcută de directorul Serviciului Vamal, Alexandru Iacub.
Proiectul va fi lansat în ianuarie 2025
În cadrul unui interviu acordat MOLDPRES, conducerea Serviciului Vamal a subliniat că instituția se află în faza finală de lansare a proiectul pilot la postul vamal Costești pentru testarea sistemului „BQS” - programarea electronică a camioanelor la posturile vamale de frontieră.
„Acesta va oferi șoferilor oportunitatea de a-și programa timpul optim pentru traversare prin vamă. Acțiunile sunt esențiale pentru fluidizarea traficului transfrontalier și reducerea timpilor de așteptare”, a specificat Alexandru Iacub.
Directorul Serviciului Vamal a precizat că sistemul BQS reprezintă o soluție inovatoare și esențială pentru agenții economici, oferindu-le posibilitatea de a-și planifica cu exactitate trecerea frontierei. „Aceasta va reduce costurile și va facilita schimburile comerciale. De asemenea, va contribui la fluidizarea traficului prin automatizarea proceselor și implicarea minimă a funcționarilor vamali”, a afirmat Alexandru Iacub.
Echipamentele tehnice necesare pentru parcarea camioanelor, inclusiv bariere, ecrane, camere video, servere și un container modular, au fost deja achiziționate și instalate, iar dezvoltarea software-ului BQS este în curs de finalizare. Lansarea proiectului este planificată pentru ianuarie 2025.
După implementarea cu succes la postul vamal Costești, se preconizează extinderea sistemului BQS și la alte posturi vamale de frontieră. Proiectul pilot va fi realizat cu suportul Programului Reforme Instituționale și Structurale în Moldova (MISRA) al USAID.
Relațiile de colaborare cu România și Ucraina
Conducerea Serviciului Vamal s-a referit și la colaborarea internațională, în special cu România și Ucraina.
„Un exemplu important este organizarea în premieră a unei ședințe trilaterale a conducătorilor autorităților vamale din Republica Moldova, România și Ucraina. Pe această platformă am discutat despre colaborarea și sincronizarea activităților, extinderea schimbului de informații, dezvoltarea capacităților profesionale ale personalului în cele trei autorități vamale”, a spus Alexandru Iacub.
„O prioritate rămâne a fi modernizarea infrastructurii, dar și schimbul de experiență și a celor mai bune practici. În urma acestei întâlniri, am intensificat colaborarea în domenii esențiale, precum managementul riscurilor și aplicarea legii. Acest lucru a contribuit semnificativ la creșterea eficienței proceselor vamale și a securității transfrontaliere”, a remarcat Alexandru Iacub.
De asemenea, a fost agreată crearea unei platforme regionale de capacitare a celor trei autorități vamale, care să faciliteze furnizarea de expertiză în aplicarea legislației vamale europene și consolidarea capacităților profesionale, implementarea Noului Sistem Computerizat de Tranzit și AEO, utilizarea inteligenței artificiale, fortificarea climatului de integritate și desfășurarea operațiunilor antifraudă comune.
Directorul Serviciului Vamal, Alexandru Iacub, a venit la conducerea instituției acum trei luni.