Programul special al hipermarketurilor și supermarketurilor de Sărbătorile Pascale

Hipermarketurile și supermarketurile din România vor funcționa, în perioada Sărbătorilor Pascale, după un program special. Diferit față de cel din anii trecuți.

 

Duminică, pe 19 aprilie, în ziua de Paște, acestea vor fi închise, în timp ce în restul zilelor vor avea un program mai scurt.

Astfel, hipermarketurile şi supermarketurile Auchan se vor închide în prima şi a doua zi de Paşte, a anunţat luni retailerul, care precizează că magazinele fizice din toată ţara, cât şi cel online, sunt deja aprovizionate cu tot ceea ce este necesar pentru sărbători.

Până vineri, 17 aprilie 2020, magazinele şi hipermarketurile Auchan îşi continuă activitatea conform programului de funcţionare actual, respectiv 8.00-21.00, cu excepţia magazinelor Auchan Cotroceni, deschis zilnic între orele 8.00-20.00, şi Auchan Obor, deschis de luni până sâmbătă de la ora 8:00 până la 21:00 şi duminică, de la 8.00 la 18.00.

Sâmbătă, 18 aprilie, magazinele Auchan din toată ţara vor fi deschise între orele 8:00 şi 18:00, iar pe 19 şi 20 aprilie, în prima şi a doua zi de Paşte, acestea vor fi închise. Începând de marţi, 21 aprilie, magazinele vor reveni la programul normal actual.

De asemenea, Cora a anunțat programul magazinelor sale în perioada sărbătorilor de Paște. Magazinele Cora vor fi închise în prima zi de Paște, duminică, 19 aprilie.

Prin urmare, vineri magazinul va funcționa în intervalul orar 08:00-22:00, sâmbăta în intervaluk orar 08:00-19:00, duminică magazinul va fi închis, iar luni va funcționa în intervalul orar 09:00-17:00.

Reprezentanții Cora mai informează că vineri și sâmbătă se va aplica în continuare decizia potrivit căreia, în intervalul orar 07:30 – 08:00, magazinele sunt deschise exclusiv pentru angajații din spitale, MAI și MApN.

Mega Image a anunțat programul pe care magazinele sale îl vor avea în perioada sărbătorilor de Paște de anul acesta. Astfel, sâmbătă magazinele Mega Image vor fi deschise de la ora 08:00 până la ora 20:00, duminică, pe 19 aprilie, toate magazinele Mega Image vor fi închise, iar luni, 20 aprilie, magazinele vor avea un program mai scurt. Unele dintre magazinele Mega Image din țară vor fi închise și luni, 20 aprilie.

De asemenea, Carrefour a anunțat programul special din perioada sărbătorilor de Paște de anul acesta. La fel ca alte lanțuri de magazine, Carrefour a anunțat că unitățile sale vor fi închise și duminică, dar și luni, în a doua zi de Paște.

Totodată, Carrefour a anunțat și că sâmbătă, 18 aprilie, programul magazinelor din rețeaua sa comercială va fi unul redus. Astfel, sâmbătă, magazinele Carrefour se vor închide la ora 18:00.

Începând de marți, 21 aprilie, programul magazinelor Carrefour va reveni la normal. Astfel, acestea vor deschide la ora 08:00 și se vor închide la ora 21:00.