Anul trecut, pe vremea aceasta, începea programul de tratament fără interferon pentru bolnavii cu hepatită C și ciroză, ambele cu grad de fibroză 4. „Vor fi 5.000 de pacienți eligibili. (…) Vom asigura tratament pentru bolnavii care nu au nicio altă alternativă în acest moment — ciroză, gradul de fibroză F4, continuăm cu F3 și F2”, spunea, atunci, pentru EVZ, fostul șef al CNAS, Vasile Ciurchea. Tratați au fost, până acum, circa 5.800 de pacienți. La 31 octombrie, însă, s-a încheiat contractul cost-volum semnat de CNAS. Potrivit reglementărilor în vigoare, publicate pe site-ul CNAS, în termen de „10 zile lucrătoare de la încetarea perioadei de valabilitate a contractelor cost-volum (…), pe site-ul CNAS se publică anunțul de reluare a procesului de negociere”. Dar, nimic nu a fost publicat și ne-gocierile nu s-au reluat. „Nu sunt bani”, ne spun surse din CNAS.

Unde sunt banii alocați în vară?

Fapt de neînțeles dacă ne gândim că la rectificarea bugetară din vară, Dacian Cioloș anunțase că Ministerul Sănătății și CNAS primesc credite de angajament în valoare de 868,422 milioane lei pentru extinderea tratamentului fără interferon al Hepatitei C pentru încă 10.000 de persoane. Ce s-a întâmplat cu acești bani, nu știe nimeni să spună. Acum vorbim de alți bani. Ministerul Finanțelor a anunțat, vineri, că la următoarea rectificare bugetară Sănătatea ar putea primi 2,21 miliarde de lei. „Aceste alocări bugetare vor permite continuarea tratamentului pentru pacienţii cu ciroză hepatică aflaţi în stadiul F4 şi extinderea programului pentru pacienţii cu ciroză hepatică stadiile F2 şi F3”, se arăta într-un comunicat al Ministerului Finanţelor.

„Nu se știe când va fi această rectificare sau dacă nu amână totul pentru bugetul de anul viitor”, a spus aceleași surse EVZ. Partea proastă este că, și dacă ar intra astăzi banii, tratamentul nu s-ar relua în secunda următoare. Pentru că renegocierea lui e un proces anevoios, care poate dura și trei luni. Așa că bolnavii cu dosare aprobate trebuie să aștepte.

Pacienții vor să știe ce se va întâmpla cu viața lor

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice (APAH-RO) cere, public, Ministerului Sănătății și CNAS să explice:

  • Care sunt procedurile avute în vedere și care este orizontul de timp pentru reluarea procesului de negociere în vederea încheierii unui nou contract cost-volum?
  •  Care este perioada de timp estimată pentru încheierea negocierilor, respectiv pentru accesarea terapiei?
  •  Ce s-a întâmplat cu sumele la care se făcea referire ca fiind destinate pacienților cu hepatită cronică C (suplimentarea bugetului CNAS din august 2016 prin rectificarea bugetară – în valoare de 868,422 milioane lei, măsură ce va face posibilă extinderea tratamentului fără interferon al Hepatitei C pentru încă 10.000 de persoane)?