Se lansează programul „Litoralul pentru toți”. Prețuri incredibil de mici la cazare

Litoral. Sursa foto: Pixabay

Se lansează programul „Litoralul pentru toți”. Peste 40.000 de români ar putea beneficia de tarifele reduse cu până la 70% de la 1 septembrie, potrivit Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Se lansează programul „Litoralul pentru toți”. Peste 40.000 de români ar putea beneficia de tarifele reduse cu până la 70% de la 1 septembrie, potrivit Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Mai exact, FPTR lansează ediția de toamnă a programului „Litoralul pentru toți”, prin care românii se pot caza în hotelurile şi pensiunile clasificate din stațiunile de la Marea Neagră la prețuri foarte mici.

În program s-au înscris 48 de hoteluri din toate stațiunile de pe litoral

Potrivit FPTR, până în prezent s-au înscris în program 48 de hoteluri din toate stațiunile de pe litoral, care pun la dispoziția turiștilor un număr de aproximativ 5.000 de locuri de cazare pe noapte.

„Până la începerea efectivă a programului, pe 1 septembrie, estimăm că peste 100 de unități vor intra în acest program, astfel încât peste 40.000 de turiști ar putea beneficia de tarife reduse pe litoral în luna septembrie. Locurile vor fi vândute direct de hoteluri dar și prin agenţiile de turism partenere și revânzătorii lor”, se arată într-un comunicat transmis sâmbătă de FPTR.

Sursa foto: Pixabay

Pe baza rezervărilor făcute până în acest moment, se estimează că luna septembrie va fi una aglomerată pe litoralul românesc. Interesul ridicat manifestat de turiști îi determină pe hotelieri să mențină unitățile de cazare deschise până la finalul lunii septembrie, a declarat Dragoș Răducan, preşedintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc.

Preţul de cazare, de la 35 de lei pe noapte

Tariful pentru o noapte de cazare începe de la 35 de lei pe noapte, pentru o persoană, cel mai ieftin pachet, fără masă, putând fi achiziționat la un hotel de 2 stele din stațiunea Eforie Nord, dacă se achiziționează un sejur de minim 5 nopți. În acest program s-au înscris hoteluri de 2 până la 4 stele, tarifele propuse de hotelieri fiind pentru toate categoriile de turiști.

Sursa foto: Pixabay

„Turiștii au toate motivele să aleagă o vacanță la mare în extra-sezon. În primul rând, tarifele sunt mult mai mici decât în vârf de sezon și ne așteptăm ca de această oportunitate să profite atât cei care nu au reușit să ajungă la mare în mijlocul verii, dar și turiștii care doresc încă o vacanță pe litoral. Ne-am obișnuit în ultimii ani ca vremea să țină cu turiștii și în luna septembrie, astfel încât, conform prognozelor meteo actuale, aceștia se vor bucura de zile însorite la plajă până la sfârșitul lunii”, a adăugat reprezentantul FPTR.

Mai trebuie spus că „Litoralul pentru Toţi” este singurul program social din România susținut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.