Programul grupei României: când și unde se vor juca meciurile EURO 2024

Adrian Rus va rămâne în Cipru după câștigarea Cupei. Sursa Foto: Arhiva EVZ

După barajul Ucraina-Islanda, meci câștigat de ucrainieni cu 2-1, România își știe acum toți adversarii de la EURO 2024, precum și orele și locul desfășurării partidelor.

Ucraina a ajuns în grupa României, la EURO 2024

În grupa noastră a ajuns cea mai dificilă adversară, Ucraina. La fel ca în primul meci de baraj câștigat, cel de la Zenica cu Bosnia (2-1), ucrainenii au întors scorul și de această dată. Deși islandezii au deschis scorul prin Guðmundsson, în minutul 30, ucrainienii au anulat avantajul nordicilor prin Tsyhankov (54), pentru ca în final, Mudryk, vedeta celor de la Chelsea, să aofere Ucrainei calificarea cu golul său din minutul 84.

Echipa țării noastre va juca astfel, în Grupa E, alături de Belgia, Slovacia și Ucraina.

Debutul României va fi pe 17 iunie, la ora 16:00, chiar cu nou sosita în grupă, Ucraina. Meciul se va juca în Germania, la Munchen, pe stadionul lui Bayern.

Meciurile României, la EURO 2024

Grupa E

  • 17 iunie: România – Ucraina (Munchen, 16.00), Belgia – Slovacia (Frankfurt, 19.00)
  • 21 iunie: Slovacia – Ucraina (Dusseldorf, 16.00)
  • 22 iunie: Belgia – România (Koln, 22.00)
  • 26 iunie: Slovacia – România (Frankfurt, 19.00), Ucraina – Belgia (Stuttgart, 19.00)

Componența grupelor de la EURO 2024

Grupa A

  • Germania
  • Scoția
  • Ungaria
  • Elveția

Grupa B

  • Spania
  • Croația
  • Italia
  • Albania

Grupa C

  • Slovenia
  • Danemarca
  • Serbia
  • Anglia

Grupa D

  • Polonia
  • Olanda
  • Austria
  • Franța

Grupa E

  • Belgia
  • Slovacia
  • România
  • Ucraina

Grupa F

  • Turcia
  • Georgia
  • Portugalia
  • Cehia

Ce șanse are România la câștigarea EURO 2024?

Site-ul englez de sport Goal.com a realizat, după tragerea la sorți a fazei grupelor, un top al favoritelor la EURO 2024. În mod surprinzător, echipa României este în Top 10, ocupând poziția a noua.

În acest clasament, echipa țării noastre depășește formații mult mai titrate, precum Serbia, Elveția, Germania sau Italia, cu loturi de jucători mult mai bine cotați!