Programul de guvernare. Cu cât va creşte salariul minim şi punctul de pensie

Salariul minim net va creşte anual cu 100 lei, astfel încât în 2020 acesta să fie mai mare decât echivalentul a 300 euro şi se va introduce salariul minim pentru cei cu studii superioare.

Salariul minim pentru persoanele cu studii superioare urmează să se majoreze, anual, cu 150 lei, net. „Salariul minim va creşte o dată pe an, aşa cum se întâmplă în toate ţările dezvoltate din Europa: Franţa, Germania, Italia, Olanda. Astăzi în România munca este răsplătită cu 34% din totalul valorii producţiei obţinute, în timp ce capitalul, adică alocarea pentru profit şi recuperarea investiţiei, primeşte 56%. Ţinta pentru 2020 o reprezintă depăşirea pragului de 40% pentru plata muncii din total producţie. În Europa, media este de aproape 50% - 50%”, se arată în Programul de Guvernare 2018- 2020, publicat pe site-ul Camerei Deputaţilor.

Calculele PSD-ALDE

Pe de altă parte, punctul de pensie va creşte în următorii 3 ani, astfel: în 2018 punctul de pensie va fi 1.100 lei, în 2019 punctul de pensie va fi 1.265 lei, în 2020 punctul de pensie va fi 1.775 lei. „Această creştere a pensiilor îi va avantaja nu doar pe pensionarii de astăzi, ci şi pe salariaţii de astăzi - pensionarii de mâine, care vor fi încurajaţi să lucreze în România ştiind că la pensie vor avea un fond puternic finanţat, care să le asigure o bătrâneţe liniştită.

Ce taxe au fost eliminate

La toate acestea trebuie să adăugăm şi faptul că astăzi alocarea pentru pensii reprezintă sub 8% din PIB în România, în timp ce în restul Europei media este de 14%”, se mai arată în document. Călin Popescu-Tăriceanu a anunţat, ieri, la finalul şedinţei grupurilor parlamentare PSD şi ALDE, că taxa pe Euri şi taxa pe solidaritate au fost eliminate din programul de guvernare.