Program de rugăciune pentru angajaţii Consiliului Judeţean Bihor
- Adam Popescu
- 7 octombrie 2008, 05:20
Angajaţii Consiliului Judeţean Bihor au parte de consiliere şi îndrumare spirituală la locul de muncă, chiar într-o perioadă preelectorală.
Iniţiatorul acestei acţiuni, preşedintele consiliului judeţean, Radu Ţârle (PNL), a transmis o notă internă, care prevede ca de acum înainte toţi angajaţii mai evlavioşi ai CJ Bihor să poată lua parte la şedinţele ecumenice, în fiecare zi de luni. Prima şedinţă cu reprezentanţi ai cultelor a avut loc chiar ieri, când câţiva angajaţi au luat parte la o rugăciune, programată cu o jumătate de oră mai devreme de începerea normală a zilei de lucru.
„Faptul că nota internă prevede posibilitatea de a participa la o slujbă şi un moment de rugăciune nu mă afectează, deoarece nu există prezenţă obligatorie şi chiar nu suntem obligaţi să participăm. Ştiu că modelul a fost inspirat de Congresul Statelor Unite ale Americii. Preşedintele Radu Ţârle ne-a prezentat şi exemple din ţările europene unde se practică astfel de momente“, susţine Dumitru Crăciun, purtătorul de cuvânt al CJ Bihor. „Nimeni nu a fost forţat să participe“ Potrivit angajaţilor CJ Bihor, Radu Ţârle s-ar fi consultat cu reprezentanţ ii cultelor, care s-au arătat încântaţi de idee. „Înainte de a lua această decizie, preşedintele consiliului judeţean s-a consultat cu reprezentanţii cultelor. Toţi au salutat această idee. Astfel, s-a decis ca în fiecare zi de luni programul să înceapă cu o întâlnire ecumenică. Vor veni, prin rotaţie, reprezentanţii a zece culte. Vor fi o predică şi o slujbă, întâlnirile vor avea loc în sala mare a CJ Bihor şi sunt invitaţi toţi angajaţii care vor să vină. Aceasta se poate dovedi a fi un lucru foarte bun. Dacă voi avea timp, voi participa şi eu la aceste întâlniri, oricum nimeni nu a fost forţat să participe“, susţine şeful cancelariei preşedintelui CJ Bihor, Dumitru Ţiplea.
TRADIŢIE
Americanii solicită asistenţă divină
Prin tradiţie, Congresul american îşi începe activitatea cu rugăciuni de deschidere, câte una pentru Senat şi Camera Reprezentanţilor. Majoritatea rugăciunilor sunt spirituale şi tind să se axeze pe solicitarea de asistenţă divină pentru problemele care urmează a fi dezbătute în acea zi. Cu ocazia Zilei Independenţei, rugăciunile înălţate de Congresul american sunt mai colorate şi conţin elemente care amintesc de Declaraţia de Independenţă şi patrioţii americani.