Program de peste o jumătate de milliard de euro al autorităţilor române. Reţeaua de asistenţi maternali se va extinde şi se va profesionaliza cu ajutorul fondurilor europene

Program de peste o jumătate de milliard de euro al autorităţilor române. Reţeaua de asistenţi maternali se va extinde şi se va profesionaliza cu ajutorul fondurilor europene

Până în anul 2023 reţeaua de asistenţi maternali din România va avea încă 4.000 de persoane care vor lua minori în îngrijire la domiciliu.

Mai mult decât atât, cei 15.000 de asistenţi maternali din sistem vor intra într-un program de formare profesională continuă.

Fondurile sunt asigurate de Uniunea Europeană, iar valoarea proiectului, care se va derula pe următorii cinci ani, este de peste 560 de milioane de euro, anunţă Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.

"Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, în parteneriat cu cele 47 de Direcţii Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din ţară, a profitat de oportunitatea oferită de fondurile europene pentru a extinde şi profesionaliza actuala reţea de asistenţă maternală.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ieri, 8 noiembrie 2018, a fost semnat contractul de finanţare pentru proiectul 'TEAM-UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor', depus de către ANPDCA - 'Reducerea numărului de copii şi tineri plasaţi în instituţii, prin consolidarea reţelei de asistenţi maternali", se arată în comunicatul oficial.

Reţeaua de asistenţi maternali a dovedit în anii din urmă că reprezintă o opţiune viabilă pentru creşterea şi educarea copiilor orfani sau a celor care provin din familii dezorganizate.