Primăria Tîrgu Mureș a decis să acorde un sprijin financiar familiilor care aduc pe lume copii. În ultima ședință, Consiliul local a aprobat o hotărâre prin care se acordă câte 2000 pentru fiecare nou născut, însă părinții trebuie să întrunească anumite condiții.
„Proiectul are în vedere încurajarea și creșterea natalității la nivelul municipiului Târgu Mureș, și spun asta deoarece în ultimii ani, potrivit statisticilor s-a observat o scădere a natalității. Beneficiarii acestui sprijin vor fi părinții copilului nou-născut, cu domiciliul în Municipiul Târgu Mureș și care vor face dovada că în ultimele 12 luni au desfășurat o activitate neîntreruptă”, a declarat Claudiu Maior, consilier al primarului.
Pentru a beneficia de acest sprijin, părinții nou-născuților târgumureșeni vor depune o cerere la Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș, alături de documentele doveditoare (actele de identitate ale părinților – în original și copie, adeverințe de la locul de muncă al părinților – în original și certificatul de naștere al copilului – în original și copie). Cererea se va depune în termen de 30 de zile de la data nașterii copilului, alături de documentele enumerate mai sus.
Condițiile de acordare a acestui sprijin financiar, sunt următoarele :
Se acordă o singură data pentru fiecare nou-născut, pe bază de cerere; Părinții au vechime în muncă de cel puțin un an fără întrerupere; Părinții au domiciliul pe raza municipiului Târgu Mureș; Nașterea s-a înregistrat într-o maternitate din Târgu Mureș; Dosarul cu actele doveditoare este acceptat numai dacă este complet; Termenul de depunere a dosarului este de o lună de la data nașterii copilului.
În același timp, municipalitatea a decis să facă lucrări ample de reparații și modernizare a școlilor. „În acest moment au loc lucrări de reparații în peste 25 de unități școlare din oraș. Primăria Târgu Mureș este alături de profesori, părinți și elevi, avem grijă să asigurăm copiilor condițiile cele mai bune pentru a studia,” a precizat Claudiu Maior.