PROGNOZA METEO: Vin ploile, dar în weekend va fi soare

PROGNOZA METEO: Vin ploile, dar în weekend va fi soare

Românii din Oltenia şi din sudul Munteniei au renunţat la paltoane şi au trecut la tricouri în ultimele zile, când asfaltul aproape că a sfârâit sub soarele cald şi generos.

Un val de aer cald, provenit din bazinul central al Mării Mediterane, a adus în ţara noastră temperaturi deosebit de ridicate pentru sfârşitul lunii martie.

Potrivit meteorologilor, maximele au atins ieri 22-24 de grade Celsius, în condiţiile în care media multianuală pentru această perioadă este de până la 15 grade Celsius.

Astăzi însă, vremea s-a răcit uşor, dar ne-am bucurat de temperaturi de până la 22 de grade Celsius în sudul ţării. Ploile au căzut izolat în zonele din vestul, centrul şi nordul României, dar nu au fost însemnate cantitativ. De mâine, o masă de aer mai rece, din nord, va aduce ploi în averse şi maxime de 17-18 grade Celsius în majoritatea zonelor ţării.

Joi, cerul va fi înorat în majoritatea zonelor, va ploua slab, pe arii restrânse în sud şi sud-vest, iar vântul va sufla moderat. Temperaturile maxime, în scădere faţă de ziua precedentă, vor fi cuprinse, în jumătatea de sud a ţării, între 9 şi 19 grade Celsius, iar minimele, între -2 şi 8 grade Celsius.

Meteorologii au totuşi o veste bună pentru cei care vor să-şi petreacă weekendul la munte sau pe litoral. De vineri, vremea se va îndrepta, iar temperaturile vor ajunge din nou la valorile de la începutul săptămânii.

Bucureşti Vreme în general frumoasă De dimineaţă, în Capitală s-au înregistrat 8 grade Celsius, iar maxima a ajuns la 20 de grade. Nu s-au înregistrat precipitaţii. Cer variabil.

Muntenia Vreme caldă Temperaturi maxime: 19 C / 24 C Cer temporar noros Condiţii de ploaie Vântul va bate slab până la moderat

Transilvania Temperaturi maxime: 15 C / 20 C Cer temporar noros Local va ploua Vântul va bate slab până la moderat

Oltenia  Vreme caldă Temperaturi maxime: 20 C / 24 C Cer temporar noros Local va ploua Descărcări electrice Vântul va bate slab până la moderat

Moldova Temperaturi maxime: 11 C / 18 C Cer temporar noros Izolat va ploua Vântul va bate slab până la moderat

Dobrogea Vreme caldă Temperaturi maxime: 11 C / 20 C Cer temporar noros Vântul va bate slab până la moderat

Maramureş Vreme caldă Temperaturi maxime: 14 C / 17 C Cer temporar noros Izolat va ploua Vântul va bate slab până la moderat

Crişana Vreme caldă Temperaturi maxime: 15 C / 19 C Cer temporar noros Izolat va ploua Vântul va bate slab până la moderat

Banat Vreme caldă Temperaturi maxime: 17 C / 22 C Cer temporar noros Local va ploua Vântul va bate slab până moderat

Mâine Va ploua în Transilvania, Banat, Oltenia, Dobrogea şi estul Munteniei. Cerul va fi noros în toată ţara. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 şi 18 grade Celsius. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 3 şi 11 grade Celsius.

Poimâine Va ploua în Banat, Oltenia, Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei. Cerul va fi noros în toată ţara. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 şi 19 grade Celsius. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -2 şi 8 grade Celsius.

Sursa: INMH

Ne puteți urmări și pe Google News