Prognoza meteo pentru luni, 3 ianuarie. Meteorologii anunță temperaturi în continuă creștere

Căldură. Sursa foto: EVZ

Săptămâna începe cu temperaturi de primăvară, chiar dacă calendarul ne arată că suntem abia pe 3 ianuarie. ANM anunță o vreme caldă în majoritatea regiunilor, mercurul din termometre urcând până la 17 grade Celsius. În zona de munte, la altitudini de peste 1.700 de metri, precipitațiile vor fi sub formă de lapoviță sau ninsoare.

Meteorologii anunță o încălzire a vremii în majoritatea regiunilor, mai ales în zonele sudice și cele estice. Conform acestora, valorile termice se vor situa peste mediile multianuale ale perioadei, temperaturile maxime ajungând chiar și la 17 grade Celsius.

Cerul va fi mai mult noros în zonele de vest, centru și nord-vest, unde temporar va ploua. În restul teritoriului norii își vor face apariția temporar, izolat fiind anunțate adverse de ploaie. Vântul va prezenta intensificări în majoritatea regiunilor, rafalele depășind viteza de 45 de kilometri pe oră. Local, în Transilvania, vântul va avea intensificări, viteza rafalelor ajungând chiar și la 65 de kilometri pe oră.

Ceața se va semnala în prima parte a zilei, în deosebi în zonele joase din sud și sud-est și izolat în rest.

Temperaturile maxime înregistrate luni se vor situa între 8 și 17 grade, iar cele minime între 1 și 7 grade Celsius.

Cum va fi vremea în Capitală și la munte

Potrivit informațiilor emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), bucureștenii vor avea parte de un început de săptămână cu temperaturi ridicate. Cerul va fi parțial noros, iar dimineața se vor semnala condiții de ceață. Vântul va sufla slab până la moderat, cu rafale de maxim 50 de kilometri pe oră. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 12 grade, iar cea minimă va oscila între 3 și 5 grade Celsius.

În zonele montane, cerul va fi mai mult noros, fiind anunțate precipitații sub formă de ploaie. La altitudini mai mari, acestea se vor transforma în lapoviță și ninsoare. Vântul va prezenta unele intensificări, cu rafale între 70 și 80 de kilometri pe oră. La altitudini de peste 1.7000 de metri va ninge viscolit, iar rafalele de vânt vor depăși 110 km/h.

Vremea se încălzește în majoritatea regiunilor. Câte grade vor fi luni, 3 ianuarie, în marile orașe din România

Vremea în Brașov: 1 °C - 10 °C

Vremea în Iași: 1 °C - 8 °C

Vremea în Cluj Napoca: 2 °C - 9 °C

Vremea în Constanța: 5 °C - 11 °C

Vremea în Bacău: 2 °C - 11 °C

Vremea în Timișoara: 2 °C - 9 °C

Vremea în Oradea: 4 °C - 8 °C

Vremea în Sibiu: 2 °C - 12 °C

Vremea în Giurgiu: 3 °C - 13 °C

Vremea în Galați: 3 °C - 9 °C

Vremea în Arad: 3 °C - 9 °C

Vremea în Piatra Neamț: 4 °C - 10 °C

Vremea în Ploiești: 3 °C - 12 °C

Vremea în Pitești: 3 °C - 13 °C

Vremea în Buzău: 4 °C - 12 °C

Vremea în Brăila: 3 °C - 11°C

Vremea în Craiova: 3 °C - 14 °C