Prognoza meteo pentru Crăciun și Revelion a fost actualizată de meterologi. Un val de aer rece va ajunge în România, iar temperaturile vor suferi schimbări considerabile în următoarea peroadă.
Meteorologii au modificat prognoza meteo pentru de Sărbători. Elena Mateescu, director ANM, a declarat că temperaturile din următoarele zile ar putea să scadă. Mercurul din termomemtre a ajuns în ultimele două zile chiar și la valoareaa de 21 de grade Celsius în unele zone din țară. Este o valoarea destul de ridicată pentru această perioadă din an.
Mateescu a spus că un val de aer rece vine dinspre nord-vestul Europei și va ajunge și în România. Temperaturile au înregistrat diferențe și de 10 grade de la o zi la alta. „Astăzi, în vest, am avut temperaturi de numai 1-2 grade Celsius, la nivelul maximelor, mai coborâte cu peste 10 grade, față de ceea ce am avut ieri”, spune Elena Mateescu.
În acest context, prognoza meteo pentru Sărbători, inclusiv pentru Revelion, a fost actualizată. Prima zăpadă de care se vor bucura cetățenii din București va fi pe data de 18 decembrie. Valorile din termometre vor fi cuprinse între cinci grade Celsius și minus un grad. Este foarte posibil ca omătul să nu reziste, din moment ce pe data de 20, minima va crește la 0 grade. Prognoza meteo inițială arată că prima ninsoare se va așterne pe data de 6 decembrie, iar cea de-a doua în noaptea dintre ani.
Cum va fi vremea de Crăciun și de Revelion
Temperaturile din Ajunul Crăciunului vor ajunge până la șapte grade Celsius, iar minima va ajunge la un grad. În ziua de Crăciun valorile din termometre vor fi neobișnuite pentru această perioadă. Maxima zilei va ajunge la valoarea de șase grade Celsius și minima la minus două grade grade. În ambele zile, cerul va înnorat.
Cea de-a doua zi de Crăciun vine cu vești proaste. Valorile termice se vor situa între un grad și șase grade Celsius. De asemenea, meteorologii au anunțat că vor fi condiții de ploi și lapoviță. În noaptea dintre ani, cerul va fi parțial înnorat. Temperatura maximă va fi de șapte grade Celsius, iar cea minimă, de 0 grade. Așadar, se pare că nici anul acesta nu va ninge de Crăciun sau de Revelion, iar valorile termice sunt neașteptat de mari pentru perioada sărbătorilor.
„Temperatura scade brusc pentru că iată deja avem temperaturi ușor mai coborâte, deja, în partea de vest, nord-vest a țării, lucru care se va întâmpla și la începutul săptămânii viitoare și acest lucru se va resimți ulterior și în restul țării, pentru că masa de aer rece va aduce această răcire, în extindere, în toată țara”, a adăugat şi Elena Mateescu, informează RomâniaTV.