Prognoza meteo, 17 august. Canicula se întinde peste toată țara

Prognoza meteo, 17 august. Canicula se întinde peste toată țara Căldură. Sursa foto: Arhiva EVZ

Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a emis prognoza meteo pentru joi, 17 august. Canicula își va face simțită prezența, iar disconfortul termic va fi ridicat.

Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a emis prognoza meteo pentru joi, 17 august. Va fi caniculă în sud şi sud-est. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei şi local în Oltenia şi sudul Moldovei.

Maximele se vor situa în general între 29 şi 36 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Munteniei, iar minimele vor fi cuprinse între 15 şi 23 de grade, mai scăzute în depresiuni, spre 10...11 grade. Local în zonele montane şi submontane şi pe arii restrânse în vest, nord-vest şi centru vor fi înnorări temporar accentuate, averse şi descărcări electrice.

Pe suprafeţe mici se vor înregistra cantităţi de apă de peste 15...25 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. În celelalte regiuni, cerul va fi variabil, iar probabilitatea pentru manifestări de instabilitate va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în Dobrogea şi Muntenia. Ceața își va face simțită prezența.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vremea în Capitală

Meteorologii anunță caniculă în Capitală. Indicele temperatură umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Maxima se va situa în jurul a 36 de grade, iar minima va fi de 17...20 de grade. Presiunea atmosferică va fi usor variabilă.

Prognoza meteo, 17 august. Canicula revine în România

Sursa Foto: EVZ

Vremea la mare

Pe litoral, vremea va fi predominant frumoasă şi caldă, iar disconfortul termic va fi ridicat. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 şi 30 de grade, iar cele minime între 20 şi 23 de grade. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 22 şi 24 de grade.

Vremea la munte

Vremea va fi în general instabilă. Local vor fi înnorări temporar accentuate, averse şi descărcări electrice. Pe suprafeţe mici se vor înregistra cantităţi de apă de peste 15...25 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile vor fi mai ridicate față de cele din ziua precedentă.