Prognoza meteo actualizată pentru decembrie. Unde va ninge de sărbători
- Emma Cristescu
- 29 noiembrie 2024, 12:34
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru luna decembrie. În prima săptămână din luna decembrie, temperaturile vor fi mai scăzute decât este normal pentru această perioadă a anului.
Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2004-2023. Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs, subliniază ANM.
Prognoza meteo în săptămâna 2 - 9 decembrie
Temperaturile vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, cu o abatere termică negativă ușor mai accentuată în zonele montane. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile vestice și nord-vestice.
Prognoza meteo în săptămâna 9 - 16 decembrie
Valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval în cea mai mare parte a țării. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, cu posibilitatea unui ușor excedent în regiunile sudice și sud-estice.
Vremea în săptămâna 16 - 23 decembrie
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.
Vremea în săptămâna 23 - 30 decembrie
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.
Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a anunțat că sunt șanse să ningă de Crăciun și de Revelion, dar doar la munte. Bucureștenii nu vor avea parte de sărbători cu zăpadă. Meteorologii au mai transmis că în Capitală ar putea ninge din luna ianuarie.