Prognoza meteo, 6 iunie. Temperaturi de peste 30 de grade, ploi și grindină. Zonele afectate de vremea rea

Prognoza meteo, 6 iunie. Temperaturi de peste 30 de grade, ploi și grindină. Zonele afectate de vremea rea Vremea. Sursa foto: Pixabay.com

Prognoza meteo. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru vineri, 6 iunie 2024. Meteorologii anunță instabilitate atmosferică în mai multe zone ale țării, dar și temperaturi de peste 30 de grade Celsius.

Prognoza meteo, 6 iunie. Cum va fi vremea în țară

Prognoza meteo emisă de ANM arată o vreme caldă în cea mai mare parte a ţării, cu valori termice în creştere faţă de intervalul precedent în regiunile vestice, iar în sud şi sud-est, local se va menţine călduroasă.

Cerul va fi variabil, însă în a doua parte a zilei vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului local în regiunile sud-estice şi în zona montană şi doar izolat în restul teritoriului; în timp foarte scurt, vor fi cantităţi de apă de peste 10…15 l/mp şi vor fi posibile căderi de grindină.

Furtună, Vreme, TunetPrognoza meteo, 6 iunie. Cum va fi vremea în țară. Sursa foto: Pixabay

Ne puteți urmări și pe Google News

Vreme călduroasă cu temperaturi de până la 33 de grade Celsius.

Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 33 de grade Celsius, iar cele minime între 11 și 19 grade Celsius în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 20…21 de grade pe litoral.

În Capitală cerul va fi mai mult senin, indicele UV va fi de 8 din 11. Vântul va sufla slab şi moderat dinspre NE. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 32 de grade, iar cea minimă va fi de 16…19 grade.

În Constanța, vremea va fi călduroasă, cu un cer mai mult înnorat și cu șanse reduse de precipitații, iar vântul va sufla variabil dinspre N-NE. Indicele UV va fi de 8 din 11, temperatura maximă va fi de 25 de grade Celsius, iar cea minimă de 19 grade Celsius.

În Craiova cerul va fi mai mult senin, iar indicele UV va fi de 8 din 11. Vântul va sufla cu 15 km/h, temperatura maximă va fi de 30 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 17 grade Celsius. Nu sunt șanse să cadă precipitații.

Răsărit, Mare, Marea Baltica, Lac, PlajăPrognoza meteo, 6 iunie. Cum va fi vremea în țară. Sursa foto: Pixabay

Prognoza meteo la munte

În Brașov, cerul va fi mai mult senin, indicele UV va fi de 8 din 11, iar vântul va sufla variabil dinspre NV. Temperatura maximă va fi de 27 de grade Celsius, iar cea minimă de 13 grade Celsius. Nu sunt șanse să plouă.

În Cluj-Napoca, vremea va fi călduroasă, cu un cer mai mult senin, indicele UV va fi de 8 din 11, iar vântul va sufla variabil dinspre N-NV. Temperatura maximă va fi de 26 de grade Celsius, iar cea minimă de 14 grade Celsius. Nu sunt șanse de precipitații.

În Focșani, cerul va fi parțial senin, indicele UV va fi de 8 din 11, iar vântul va sufla variabil dinspre N. Temperatura maximă a zilei va fi de 30 de grade Celsius, iar cea minimă de 18 grade Celsius. Nu sunt condiții să plouă.

În Oradea, cerul va fi mai mult înnorat, indicele UV va fi de 7 din 11, iar temperatura maximă va fi de 28 de grade Celsius. Vântul va sufla cu 15 km/h, iar temperatura minimă va fi de 17 grade Celsius. Nu sunt șanse să cadă precipitații.

 În Iași, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla cu 15 km/h. Indicele UV va fi de 8 din 11, temperatura maximă va fi de 28 de grade Celsius, iar cea minimă de 17 grade Celsius. Nu sunt semnalate precipitații, informează ANM.