Prognoza meteo, 11 iulie. Vremea va fi răcoroasă în majoritatea zonelor

Vremea. Sursa foto: Arhiva evz

ANM anunță vreme răcoroasă luni, 11 iulie, în majoritatea zonelor României. Doar în extremitatea sudică și de sud-est temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă a anului.

Pentru data de 11 iulie, meteorologii anunță temperaturi maxime între 19 și 29 de grade Celsius și minime între 5 și 6 grade Celsius. Izolat, cu precădere pe văi şi în depresiuni, în a doua parte a nopţii se va forma ceaţă. Vântul va prezenta unele intensificări la munte și pe alocuri în celelalte zone, îndeosebi în sud-vest.

La munte se vor înregistra până la 6 - 7 grade Celsius. Pe litoral temperatura maxima se va situa in jurul valorii de 27 de grade Celsius, iar cea minima va cobora pana la 18 grade Celsius.

Potrivit ANM, în săptămâna 11 - 18 iulie, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele intracarpatice. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.

Vremea în București pe 11 iulie

În București vremea va fi una în mare parte frumoasă, însă răcoroasă dimineața și seara. După-amiază sunt așteptate înnorări temporare și averse slabe. Vântul va sufla slab şi moderat.

Meteorologii prognozează o temperatură maximă de 28 de grade Celsius. Însă, valorile minime s-ar putea încadra între 14 și 15 grade Celsius. De menționat este faptul că în zonele preorășenești se pot înregistra și 11 grade Celsius.

Vremea în cele mai mari orașe din România

Iată ce temperaturi se vor înregistra în cele mai mari orașe din România, luni, 11 iulie.

Vremea în Brașov: 12 °C / 22 °C

Vremea în Iași: 14 °C / 23 °C

Vremea în Cluj Napoca: 10 °C/ 21 °C

Vremea în Constanța: 18 °C/ 27 °C

Vremea în Bacău: 13 °C/ 24 °C

Vremea în Timișoara: 13 °C/ 26 °C

Vremea în Oradea: 13 °C/ 24 °C

Vremea în Sibiu: 11 °C/ 21 °C

Vremea în Giurgiu: 14 °C/ 28 °C

Vremea în Galați: 17 °C/ 26 °C

Vremea în Arad: 13 °C/ 26 °C

Vremea în Piatra Neamț: 12 °C/ 21 °C

Vremea în Ploiești: 16 °C/ 24 °C

Vremea în Pitești: 13 °C/ 25 °C

Vremea în Buzău: 14 °C/ 26 °C

Vremea în Brăila: 16 °C/ 26 °C

Vremea în Craiova: 14 °C/ 27 °C.