Vremea va fi în continuare caniculară, și astăzi, 1 iulie, iar disconfortul termic se va menține deosebit de accentuat în vestul, nord-vestul și local în centrul teritoriului, unde se vor înregistra temperaturi extreme.
Indicele temperatură umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități, iar căldura se va resimți în toată țara. De altfel, vor exista și condiții de ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii, intensificări ale vântului, grindină în zonele de munte, jumătatea estică a țării și izolat în rest, cu o probabilitate mai mare noaptea în vest.
Vremea va fi caniculară în toată țara, și astăzi, 1 iulie
Temperaturile maxime vor varia între 29 și 38 de grade Celsius, iar cele mai ridicate valori termice se vor înregistra în vest și nord-vest. Temperaturile minime se vor situa între 12 și 24 de grade Celsius, cele mai scăzute fiind în depresiunile Carpaților Orientali.
De asemenea, vremea va fi caniculară în București, acolo unde disconfortul termic se menține deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări spre seară. Cerul va fi variabil, cu înnorări în cea de-a doua parte a zilei când este posibil să apară ploi de scurtă durată, descărcări electrice și vijelii.
Temperaturile maxime vor atinge 34 de grade Celsius, în timp ce temperaturile minime se vor situa între 19 - 20 de grade Celsius.
Prognoza meteo în principalele orașe din țară
Iată care sunt temperaturile maxime de vineri, șansele de precipitații, procentul de umiditate și viteza vântului, pe 1 iulie 2022, în principalele orașe ale țării:
Timișoara: 37 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 33%, Vânt: 6 km/h
Oradea: 37 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 33%, Vânt: 14 km/h
Baia Mare: 36 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 41%, Vânt: 8 km/h
Cluj Napoca: 36 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 40%, Vânt: 10 km/h
Sibiu: 33 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 45%, Vânt: 11 km/h
Alba Iulia: 36 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 40%, Vânt: 13 km/h
Craiova: 37 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 32%, Vânt: 13 km/h
Târgu Jiu: 34 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 44%, Vânt: 10 km/h
Suceava: 34 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 45%, Vânt: 14 km/h
Bacău: 33 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 46%, Vânt: 13 km/h
Botoșani: 34 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 42%, Vânt: 10 km/h
Miercurea Ciuc: 28 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 64%, Vânt: 6 km/h
Brașov: 29 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 61%, Vânt: 6 km/h
Ploiești: 33 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 50%, Vânt: 13 km/h
Buzău: 34 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 44%, Vânt: 13 km/h
Târgoviște: 32 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 49%, Vânt: 8 km/h
București: 36 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 42%, Vânt: 11 km/h
Iași: 33 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 42%, Vânt: 13 km/h
Galați: 32 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 48%, Vânt: 10 km/h
Brăila: 32 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 47%, Vânt: 11 km/h
Constanța: 27 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 67%, Vânt: 8 km/h