Profilul clientului de Prima Casă: Bărbat tânăr cu credit pe 30 de ani. VEZI cum merge programul
- Raluca Florescu
- 13 februarie 2012, 19:28
Banca Comercială Romană (BCR), cel mai mare creditor din cadrul programului guvernamental, a acordat până în prezent credite în valoare de 300 milioane de euro în cadrul fazei a patra a programului Prima Casă, pentru 8.200 de clienţi.
Suma reprezintă aproape jumătate din toate creditele acordate în cadrul acestei etape. Valoarea totală de garanţii guvernamentale accesate până acum în Prima Casă 4 reprezintă circa 30% din totalul garanţiilor disponibile. Circa 38.000 de euro, valoarea medie
Valoarea medie a unui împrumut acordat de BCR în programul Prima Casă 4 este de 37.700 EUR, în scădere faţă de prima etapă a programului când valoarea medie a fost de 41.200 EUR. În plus, valoarea medie a avansului plătit de către clienţi pentru achiziţionarea primei lor locuinţe a fost de 10%.
Potrivit băncii, profilul clienţilor beneficiari ai creditelor acordate prin Prima Casă 4 este: bărbaţi tineri (25-34 ani) care au luat creditul pe o perioada de 30 de ani.
Cine poate beneficia de Prima Casă
Poate beneficia de credit Prima Casă 4 orice persoană fizică care nu deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia, nicio locuinţă, indiferent de modul şi momentul în care a fost dobândită, sau care deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţă utilă mai mică de 50m².
Chiar dacă nu au găsit încă locuinţa dorită, clienţii se pot prezenta la bancă pentru a vedea dacă se încadrează pentru accesarea creditului, suma la care au acces şi rata pe care ar avea-o de achitat.
Dobânda creditului este variabilă, formată din Euribor la 3 luni plus o marjă de 4%. Clienţii trebuie să dispună de un aport personal (avans) de minim 5%.